Sfaturi la vreme de criza

Postat la 13 ianuarie 2009 104 afişări

Consultanta, indiferent de aria ei de expertiza, este vedeta profesiilor occidentale care au castigat teren in Romania. Statutul de vedeta nu inseamna insa automat si imunitate la criza: serviciile de consultanta se vor afla, cel putin in prima parte a anului, la o rascruce de drumuri.

 

Doua scenarii se profileaza pentru piata de consultanta in acest an. Unul ar presupune trunchieri de bugete si o franare brusca a afacerilor, mai ales acolo unde ele au incetinit deja serios, cum se intampla in zona imobiliara. Celalalt ar putea conduce la o continuare a cresterii afacerilor gratie nevoii stringente de consultanta, in aceasta perioada, a managerilor din varii sectoare, pusi in fata unor decizii importante.

 

Cel mai probabil va continua linia de crestere din anii precedenti in ciuda crizei, apreciaza Nicolae Iordache Iordache, managing partner al propriei firme de consultanta, ce-i poarta numele, si fost country manager al Richter Gedeon, subsidiara locala a producatorului ungar de medicamente Gedeon Richter. Iordache admite totusi ca reactia managerilor va fi foarte lenta si pe alocuri paradoxala, pentru ca nu avem in memoria noastra recenta experienta unei astfel de crize: “Ma astept ca destui manageri sa vada consultanta ca pe o cheltuiala de lux si sa o trateze ca atare”.Prin urmare, pariul este daca managerii romani vor mai apela la consultanta si in situatii dificile, asa cum au facut-o cat timp economia “a duduit”. Teoretic, daca in vremuri de crestere a economiei, consultanta “a fost si va fi o arma taioasa”, la vreme de criza ar trebui sa fie “bandajul managerilor”, spune Mihai Ghyka, fost manager general al InBev, cel care a cochetat cu ideea unui start-up in coaching alaturi de fostul sau coleg Liviu Irimia (demisionat din pozitia de director de marketing al InBev dupa trei luni de la plecarea lui Ghyka). “De regula, conducatorii multinationalelor beneficiaza oricum de corporate, in schimb managerii societatilor autohtone se regasesc singuri in mijlocul furtunii, cu decizii greu de luat, deci apelul la consultanti vine intr-un mod firesc, ca o necesitate de validare a propriilor idei”, spune Ghyka, care crede ca serviciile de consultanta, indiferent de aria de expertiza, vor avea cautare si in acest an.

 

Proiectul de start-up al lui Ghyka si Irimia nu s-a concretizat si se afla momentan in asteptare, iar de curand Liviu Irimia a acceptat fotoliul de director general al producatorului de ape minerale Lipomin. “Faptul ca piata de consultanta ar fi prea aglomerata nu a reprezentat decat un motiv minor pentru amanarea proiectului. Ea nu va creste si nici nu cred ca va scadea in 2009, dar in perioada asta e intelept sa lasam sa mai treaca un timp; nu am renuntat de tot la idee”, spune Irimia.

 

Un proiect care, in schimb, s-a concretizat a fost lansarea, la finele lui 2008, a NNDKP Consultanta Fiscala, companie afiliata NNDKP, liderul pietei de avocatura (dupa cifra de afaceri). “Eu si Alina (Alina Timofti, fosta colega din Ernst & Young, actualmente partener in noua companie - n.red.) suntem in acest business de peste zece ani si am vazut si vremuri bune, in ultimii ani, si mai putin bune, in 2000-2002. Din pacate, acum sesizam semnale ce ne amintesc de inceputurile anilor 2000”, spune Marius Ionescu, partener al NNDKP Consultanta Fiscala. “Anul 2009 va oferi insa posibilitatea cimentarii relatiei consultant-client. Diferenta o va face consultantul care cunoaste foarte bine businessul clientului si va reusi sa fie langa client, oferindu-i ajutor in vremuri mai putin bune.”

 

Dupa Alina Timofti, daca e sa vorbim de o schimbare in consultanta in 2009, aceasta il va viza pe consultantul insusi, care nu trebuie sa mai astepte sa fie intrebat, ci va trebui sa vina chiar el cu solutii catre clienti. “Aici va sta succesul unei firme de consultanta, iar aceasta inseamna oameni valorosi, pentru ca vorbim despre un business ce nu poate creste fara atragerea unor resurse umane de calitate.” Urmand logica ei, putem anticipa ca anul acesta va fi unul al investitiilor in specialisti. “In mod normal, acum ar trebui investit foarte mult in resurse umane”, confirma Nicolae Iordache Iordache.

 

De unde au venit, respectiv vor veni acesti specialisti? In ultimii ani, o serie de middle si top manageri locali au preferat sa-si parasesca pozitiile din marile corporatii, fie pentru fotolii in companii mai mici, mai dinamice, fie de cele mai multe ori pentru a deveni consultanti - financiari, fiscali sau de business. I-au atras deopotriva o mai mare independenta, mai mult dinamism in luarea deciziilor si, fireste, trecerea de la statutul de angajat la cel de antreprenor. Puse cap la cap, argumentele acestea s-au tradus in cifre: sute de firme de consultanta (numita aici generic, in toate ariile sale de expertiza) au invadat piata, dintre care foarte multe au sau au avut pana anul trecut afaceri infloritoare. Asa a procedat si Cosmin Alexandru, fost director al GfK Romania, actualmente managing partner al Brandivia si partener in proiectul educational Erudio, care crede ca managerii intrati in consultanta in 2008 sunt cei pentru care munca intr-o corporatie a generat acumulari profesionale care, la un moment dat, au fost plafonate de posibilitatile de cariera in mediul corporatist.

 

“Sunt oameni care simt ca au de oferit mai mult”, spune el: “Aceasta tendinta a fost incurajata si de faptul ca in 2007 si prima parte a lui 2008 au venit si s-au dezvoltat in Romania foarte multe companii, in varii domenii, care aveau nevoie de o expertiza pe care nu o puteau acoperi doar cu propriii angajati, data fiind penuria de forta de munca bine calificata si cu experienta relevanta.”

 

Echipa de taxe de la NNDKP Consultanta Fiscala s-a format tot din oameni plecati de la o multinationala: din zece membri ai echipei, cinci au venit de la Ernst & Young: un executive director, un senior manager, doi manageri si un senior consultant. Activitatea este condusa de un consiliu al celor trei parteneri: Marius Ionescu, Alina Timofti si Ana-Maria Miron, cea care conducea si inainte practica de taxe a NNDKP. De ce ar pleca insa cineva de la o companie de talia Ernst & Young? Un motiv pentru care munca in Big Four nu mai este atat de atractiva este ca in urma reglementarilor din ultimii ani, companiile de audit nu mai pot presta si alte tipuri de servicii pentru clientii lor. Un altul e pur si simplu cel al veniturilor: spre exemplu, echipa transferata de la E&Y, fiind experimentata, superviza venituri cu mult mai mari decat cele luate in discutie acum de noua companie, insa toti membrii ei castiga mai bine aici.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
consultanta,
servicii,
buget,
profesii
/analize/resurse-umane/sfaturi-la-vreme-de-criza-3742623
3742623
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.