Pentru Alexandru, drumul la serviciu se termină ca pentru alte zeci de mii de bucureşteni la capătul magistralei de metrou. Lucrează în Pipera din 2009, deşi pe-atunci era doar student în anul al patrulea la Politehnică. "E primul meu job serios, am mai muncit, dar au fost slujbe neimportante. Au fost afişe în facultate unde firma se făcea cunoscută, dar şi seminarii în care ni se explica cu ce se ocupă de fapt." E greu de explicat ce face absolventul - "lumea nu prea înţelege cu ce mă ocup" -, însă tot el spune că face simulări pe calculator pentru modelarea de circuite electronice.

"Mi-am dat seama că tinerii români talentaţi sunt foarte dornici să contribuie la viitorul de succes al ţării. În Austria şi ţările din Vest, oamenii sunt mai relaxaţi, dar în România ambiţia şi dezvoltarea personală contează mai mult", susţine Monika Kircher, directorul executiv al Infineon Austria, filiala unuia dintre cei mai mari producători de semiconductori la nivel mondial, al doilea în Europa şi primul din Germania. În viziunea ei, procesul de schimbare a României e mai puternic decât în statele europene dezvoltate, iar tinerii ştiu că pe spatele lor se va realiza reconstrucţia. "Ei cred că acesta este modul cel mai simplu de a urca pe scara socială. Tinerii care lucrează în paralel în timpul şcolii se întâlnesc mult mai des pentru că foamea de a avea succes şi de a se afirma cât mai repede e mai mare. De aici vine şi motivaţia crescută a lor", adaugă dr. Jihad Haidar, vicepreşedinte şi director general al Infineon România.

ERA IANUARIE 2006 CÂND INFINEON DESCHIDEA LA BUCUREŞTI ÎN PIPERA UN CENTRU DE CERCETARE ŞI DEZVOLTARE, cel mai mare din Europa de Est, similar celor din Graz, Villach, München şi Padova, având două divizii principale - aplicaţii auto şi carduri cu cip. Inaugurarea se făcea în prezenţa prim-ministrului de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, care promitea la acea vreme sprijin de milioane de euro pentru investiţii în cercetare şi dezvoltare. Banii nu au mai ajuns la Infineon, însă alternativa fondurilor europene a fost calea de a trece cu bine prin focurile crizei. "Orice guvern trebuie să înţeleagă că sprijinul e necesar pentru orice investiţie în cercetare, dar importanţi sunt şi oamenii pe care să îi instruim şi să îi păstrăm", explică Kircher. Aşa s-a ajuns de la 30 la 250 de angajaţi într-o companie în care salariul de intrare pleacă de la 3.500 de lei lunar, al patrulea cel mai mare centru la nivel mondial. Diferenţa faţă de salariile din Austria, aflată în scădere, este de circa o treime, potrivit oficialilor companiei. Într-o slujbă din cercetare, dincolo de bani contează şi posibilităţile de promovare, condiţiile de lucru şi oportunităţile de pregătire oferite. Rata de înlocuire a angajaţilor este de sub 7%, ceea ce înseamnă că puţini sunt cei care migrează dintr-un loc în altul în acest tip de activităţi. Baza cea mai mare de studenţi vine de la facultăţile de specialitate din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.

"Ne putem mândri că suntem primul investitor în cercetare în microelectronică în România, dar şi cu faptul că avem o colaborare cu universităţile, de aceea un sfert din personal îl reprezintă studenţi aflaţi încă pe băncile şcolii", spune Haidar, precizând că cei mai mulţi sunt păstraţi sau aleg să rămână în companie şi după absolvirea facultăţii.

POTRIVIT OFICIALILOR, INVESTIŢIA DIN ROMÂNIA A FOST CEA MAI RAPIDĂ DINTRE CENTRELE DEZVOLTATE, iar mare parte din echipă este aceeaşi din prima zi. Criza din 2009 a fost resimţită de întreaga industrie, date fiind căderile din pieţele auto şi IT, dar criza din piaţa de semiconductori nu a afectat personalul de la Bucureşti. Importanţa României pentru Infineon este subliniată de investiţia de 100 de milioane de euro în active şi oameni în ultimii şapte ani.

"Eu vreau să rămân în România, jobul actual mă stimulează, sunt foarte mulţumit cu ce fac aici, lucrez din anul al patrulea de facultate şi îmi place. Nu e genul de loc de muncă unde se neglijează şcoala, mai ales că la nivelul ăsta în inginerie nu se poate lucra cu facultăţi neterminate", adaugă Alexandru, chiar dacă, după cum mărturiseşte tânărul de nici 25 de ani, "lumea nu prea înţelege cu ce mă ocup, dar le explic că fac simulări pe calculator".

Aşadar, dincolo de avantajul costurilor reduse, infrastructura, proximitatea universităţii şi potenţialul uriaş reprezentat de instruirea existentă, care răspunde nevoii de a recruta ingineri de dezvoltare înalt calificaţi, sunt pariul germanilor şi pentru anii următori, potrivit lui Reinhard Ploss, CEO al Infineon Technologies AG, grupul din care fac parte şi Technologies Austria AG şi subsidiara română.

"România are un număr limitat de companii care activează în domeniul circuitelor integrate. În şcoală noi ştim de ele", explică Alexandru, cu trimitere la centrul americanilor de la Microchip, unde sunt grupaţi alţi colegi de-ai săi de facultate. După cum bine rezuma de curând la Bucureşti un alt mare jucător, de data asta din zona dezvoltării de servicii IT, John Cotterell, CEO al Endava, România e o "combinaţie foarte bună între educaţie şi capacitatea tinerilor în informatică şi matematică". Câtă vreme centre de dezvoltare se dezvoltă pe plan local, tentaţia lor de a părăsi ţara e ţinută sub control, însă cum numărul de locuri e totuşi limitat, colegii mai mici ai lui Alexandru s-ar putea să se vadă nevoiţi să-şi caute o slujbă în afara graniţelor. Mai bine plătită, dar departe de locul în care au devenit talente.