Cafeaua a crescut ca aurul

Autor: Razvan Muresan Postat la 18 octombrie 2011 302 afişări

În numai un an preţul pe bursă al cafelei a crescut cu circa 60%. Dacă până acum cafenelele câştigau chiar şi de 20 de ori peste costul de producţie al unei ceşti de espresso, situaţia nu mai e chiar la fel. Şi totuşi, cafeaua preparată e încă extrem de profitabilă.

Cafeaua a crescut ca aurul deschide galeria

De ce costa anul trecut un kilogram de cafea de specialitate şase euro, iar acum a ajuns la zece? Cererea la nivel mondial a crescut semnificativ în ultimele douăsprezece luni, dat fiind că pieţe emergente de mari dimensiuni - mai ales China - au început să consume tot mai mult. Simultan, oferta a rămas aceeaşi, ba chiar a scăzut pe seama recoltelor tot mai slabe din Vietnam şi America Centrală cauzate în special de încălzirea globală. Pe fondul crizei economice şi deci al scăderii consumului, comercianţii nu şi-au permis să urce preţurile cu circa 10-20%, deci marjele de profit s-au diminuat semnificativ mai ales pentru cei care o importă, prăjesc sau o comercializează la raft. În sprijinul lor a venit şi reducerea accizei de 10%, practicată în fiecare din ultimii patru ani, până la nivelul de 0,22 euro/kg. Potrivit datelor disponibile, România ocupă locul 24 dintre cele 27 de ţări din Uniunea Europeană în funcţie de consumul anual de cafea pe cap de locuitor, conform informaţiilor Organizaţiei Mondiale a Cafelei. Cu o medie anuală de 2,3 kilograme pe cap de locuitor, consumul e de trei ori mai mic comparativ cu cel din Germania şi la jumătate faţă de cel din Austria. La nivel regional, fiecare bulgar bea anual 3,25 kilograme de cafea, mai mult decât ungurii - 2,67 kilograme sau cehii - 3,04 kilograme.

Mai ferite de creşterea de preţ au fost cafenelele care operau cu marje mai ridicate, după cum susţin specialiştii din industrie. În prezent, comercianţii au dictat preţurile din piaţă - circa şase lei pentru un espresso, opt lei pentru un cappuccino şi zece pentru un frappe - chiar de zece ori mai scumpe decât costul efectiv. "Preţurile în cafenele sunt mari, chiar peste nivelul din Italia, Spania şi Austria", spune specialistul în cafea Cristian Macedonski. Explicaţia e aceea că investiţiile şi chiriile au valori însemnate, iar proprietarii îşi doresc amortizarea cât mai rapid. "E uşor să scazi preţul chiar cu 20-30%. În contextul pieţei din România, un preţ mai corect pentru o cafea este patru lei, întrucât te costă cel mult un leu să o prepari", spune Mihai Panfil, manager al Barmania, un suport pentru specializarea barmanilor. În esenţă, cafenelele au părut să vrea să vândă până acum mai puţin şi mai scump decât mai mult, dar mai ieftin. De aceea, şi clienţii fideli ai acestor localuri lipsesc. "Când vorbim de cafenele, e mai important volumul decât valoarea pentru că aşa atragi şi fidelizezi clienţi", mai spune Panfil. Pe piaţa locală, 85% din consum se realizează prin cafeaua preparată acasă sau cumpărată de la automate şi doar 15% o reprezintă consumul în baruri, restaurante şi cafenele. O explicaţie poate fi cultura. Cafeaua înseamnă pentru clienţii români un prilej de a ieşi în oraş şi de a petrece minute bune stând de vorbă. Nu la fel se întâmplă în alte ţări, unde oamenii consumă mai mult şi mai repede, deci şi volumul de clienţi este mai mare. O cafenea cu vad vinde în zilele bune un kilogram pe zi, în timp ce în alte ţări se vând cinci numai într-o dimineaţă. Piaţa a stagnat anul trecut la nivelul din 2009 de 300 milioane de euro, potrivit estimărilor. Preţurile ridicate şi chiriile însemnate au dus în insolvenţă lanţuri precum Costa Coffee sau Cup & Cino, în timp ce altele au închis mare parte din unităţi. Tudor Niculescu, proprietarul Turabo, spune că preţurile din cafenele reflectă tocmai costurile foarte mari cu chiriile, acesta fiind şi principalul motiv al închiderii multor unităţi din lanţul de cafenele pe care îl conduce.

"Cafeaua de bună calitate şi oamenii din spatele barului care să o prepare corect lipsesc aproape complet din peisaj, iar asta e o nişă importantă de creştere pentru perioada următoare", spune Mihai Panfil. Practic, problema în anii următori nu e aceea de a convinge oamenii să bea cafea, ci de a-i obişnui să o consume cât mai des în oraş. Iar diferenţa o vor face preţul, serviciile şi modul de fidelizare. Cât despre producţie, traderii chestionaţi de Bloomberg văd în sezonul 2011-2012 unul cu o recoltă mai bună, anticipând o creştere cu 5%, până la 3,29 milioane de tone, menită să mai domolească din elanul ultimului an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cafea,
consum,
cafenele,
pret,
profit
/analize/comert/cafeaua-a-crescut-ca-aurul-8866990
8866990
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare! I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
S-au fotografiat pe capota unui FERRARI, dar nu se așteptau la asta! Acum regretă amarnic
Cu RUȘII nu te pui. Ce a pățit un moldovean care a comis-o la Sankt Petersburg
Descopera.ro
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40 PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
O IMAGINE cu România văzută din spaţiu provoacă CONTROVERSE puternice - FOTO
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.