Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

Postat la 18 septembrie 2013 69 afişări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că a cerut o analiză internă privind incidentul de marţi din plenul Parlamentului din timpul discursului premierului şi a sugerat că Mihail Neamţu ar putea să nu mai intre în Parlament.

Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

 Zgonea l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru că i-a invitat în Parlament pe trei reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, printre aceştia aflându-se Mihail Neamţu, care, după ce ar fi "bruscat" nişte funcţionari publici, au venit în plenul Parlamentului pentru a protesta în timp ce premierul Victor Ponta vorbea de la tribuna Parlamentului.

"Din păcate pentru noi, anumiţi parlamentari aleşi prin votul cetăţenilor au impresia că e un fel de casă privată aici şi aduc pe oricine, mint cu neruşinare şi îi aduc în plenul Camerei Deputaţilor. Mai mult decât atât, i-a ajutat să intre, iar unul dintre cei doi colegi pe care dumneavoastră i-aţi intervievat ieri le-a spus agenţilor noştri din Departamentul de Afaceri Interne că este deputat. Avem foarte multe informaţii, putem să facem şi plângere penală, dar nu ăsta este rolul Camerei Deputaţilor. Noi încercăm să găsim soluţii astfel încât fiecare cetăţean al României de bună credinţă să poată să participe la lucrările Camerei Deputaţilor şi să respecte nişte reguli minime ale UE", a precizat Zgonea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/zgonea-putem-actiona-legal-ca-neamtu-sa-nu-mai-intre-in-parlament-cei-bruscati-pot-depune-plangere-11352858
11352858
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.