Webminarii, ore de zumba şi cursuri de gătit, iniţiativele prin care o agenţie de turism din România îşi păstrează angajaţii activi în plin blocaj cauzat de pandemie

Autor: Andra Stroe Postat la 30 aprilie 2020 66 afişări

Webminarii, ore de zumba şi cursuri de gătit, iniţiativele prin care o agenţie de turism din România îşi păstrează angajaţii activi în plin blocaj cauzat de pandemie

Având în vedere faptul că întreg domeniul turistic este pus pe hold de la declararea pandemiei, în toată industria de turism proprietarii caută soluţii să îşi păstreze personalul şi businessul. „Mai mult ca oricând, resursa uman, care activează în turism, a fost foarte afectată, astfel după pandemie. Diferenţa o vor face companiile care au păstrat permanent legătura cu angajaţii lor şi au găsit soluţii să ii ţină pe aceştia conectaţi cu organizaţia”, spun reprezentanţii agenţiei de turism Eturia.

Printre soluţiile găsite de reprezentanţii Eturia se numără, de pildă, organizarea unor sesiuni săptămânale de învăţare pe partea de destinaţii şi webinarii cu tematici de interes în această perioadă: remote working, crisis leadership, gestionarea emoţiilor în condiţii de stres, sau impactul pe plan economic şi social atât la nivel local cât şi la nivel mondial. „Concluzia după aceste luni de pandemie este că în astfel de situaţii îţi dai seama cât de important este că ai investit în perioada de normalitate în cursuri de transformare a culturii organzationale, cursuri care ne-au provocat creativitatea, determinarea, rezilienţa şi tenacitatea. Astfel, după ce ieşim din perioada de izolare cel mai probabil ne vom axa pe partea de training intern o perioada, urmând că de anul viitor să luăm în calcul noi investiţii şi pe partea de training extern,” susţine Alina Stoica, people development manager la Eturia.

În timp ce mai multe agenţii de turism au ales telemunca că mod de a-şi continua activitatea, o componentă esenţială, care face diferenţa, este însă interacţiunea personală între liderii organizaţiei şi consultanţii în turism, interacţiune mijlocită fireşte tot prin tehnologie, crede reprezentanta Eturia. „Organizăm săptămânal o sesiune de socializare online în care ne împărtăşim ce am mai făcut, ce provocări personale sau profesionale am întâmpinat de la ultima întâlnire. Un lucru pe care îl facem şi ne ţine uniţi sunt activităţile de divertisment cum ar fi: cursurile de gătit, de zumba, pentru a ne păstra într-o formă bună fizică şi psihică. Întâlnirile one to one online rămân esenţiale, deoarece este important că oamenii să ne simtă pe noi, liderii organizaţiei, aproape, arătându-le că ne pasă, empatizand cu ei auzindu-ne zilnic la telefon şi oferindu-le ghidaj acolo unde apar obstacole, ajutându-i să-şi gestioneze eficient timpul, priorităţile, dar şi emoţiile”, spune ea. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cursuri,
pastrare,
agentie de turism

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.