Washington Post: Creşterea puterii Germaniei provoacă temeri în Europa

Postat la 24 octombrie 2011 52 afişări

Timp de decenii rolul Germaniei în Europa a fost acela de a asigura banii, nu conducerea, şi având în vedere amintirile legate de războaiele mondiale, europenii au fost precauţi în privinţa unei dominaţii germane, la fel şi germanii înşişi, potrivit unei analize a cotidianului Washington Post.

Criza economică a zguduit puternic modelul postbelic al Europei şi Germania ia din ce în ce mai mult deciziile. În timp ce multe state se chinuie să-şi plătească datoriile, doar cancelarul Angela Merkel are destui bani pentru a-i salva. Iar preţul pe care îl cere Merkel - control mai puternic asupra modului cum funcţionează economiile acestor state - declanşează semnale de alarmă în capitalele europene. La Atena, protestatari îmbrăcaţi în uniforme naziste se plimbă pe străzi, ca aluzie la vechiul model al Germaniei. În Polonia, acuzţiile că Germania are ambiţii imperialiste au devenit parte a campaniei pentru recentele alegeri prezidenţiale. Şi chiar dacă liderii germani au căutat în ultimele săptămâni să calmeze temerile înaintea reuniunilor de la Bruxelles din aceste zile, tonul a sunat combativ, scrie Washington Post. "Întrebarea cine ar putea accepta un model german a fost rezolvată de pieţele financiare. Discutăm despre detaliile şi amploarea măsurilor, nu de natura lor", a spus un purtător de cuvânt al ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
germania,
washington post,
europa,
economie
/actualitate/washington-post-cresterea-puterii-germaniei-provoaca-temeri-in-europa-8897079
8897079
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.