Voiculescu, de când nu mai e ministru: Deocamdată o să dorm. Ce spune despre vaccinare

Autor: Laura Buciu Postat la 16 aprilie 2021 33 afişări

Vlad Voiculescu spune că este în continuare şocat de modul în care a fost înlăturat de la conducerea Ministerului Sănătăţii, pentru că a crezut că va fi mult timp în această funcţie. „Deocamdată o să dorm”, a declarat el, infirmând că şi-ar fi dorit funcţia lui Valeriu Gheorghiţă.

Voiculescu, de când nu mai e ministru: Deocamdată o să dorm. Ce spune despre vaccinare

Vlad Voiculescu a declarat, vineri, că România pierde viteză periculos în privinţa vaccinării, mai ales că nu a vaccinat suficiente persoane în vârstă şi bolnave.

„România pierde viteză periculos şi are o vulnerabilitate majoră prin faptul că nu a vaccinat destul pe cei vulnerabili şi anume pe cei bătrâni şi bolnavi. Asta este ceva ce aş fi făcut diferit. Mai mult decât atât, altă vulnerabilitate este lipsa completă a unei campanii de comunicare”, spune Voiculescu,

Acesta a afirmat că echipa sa a pregătit o campanie de comunicare care speră că va fi pusă în practică.

„O să vedem foarte curând limitările acestei abordări de până acum, odată ce cei care au vrut să se vaccineze se vor fi vaccinat. Trebuie să ajungem în rural, trebuie să ajungem la cât mai mulţi oameni şi asta este o provocare. Nu spun că echipa care s-a ocupat de vaccinare nu ar fi făcut o treabă bună. Spun, însă, că ce putea mai bine şi că modul de lucru care ţine aproape exclusiv de două persoane, şi anume de colonelul Gheorghiţă şi de premierul Cîţu, modul de a lua decizii, de a guverna întreaga campanie este suboptimal, ca să fiu delicat”, a mai spus Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă ar fi gestionat mai bine campania de vaccinare, fostul ministru al Sănătăţii a spus că faptul că s-a spus că ar fi vrut ca el să gestioneze campania de vaccinare este un „fake news”.

„Este un fake news că eu aş fi cerut preluarea coordonării vaccinării de la col. Gheorghiţă. Nu a fost niciodată cazul. Am destulă apreciere pentru dânsul şi pentru munca dânsului, este un om inteligent, etic, un om care munceşte de dimineaţa până seara, nicicând nu a fost vorba despre preluarea campaniei de vaccinare la MS. Ceea ce am spus, însă, este că platforma este suboptimală şi la început era mai mult decât suboptimală. Am propus ca această campanie de comunicare să fie în sarcina MS, lucru care nu s-a întâmplat şi a fost unul dintre multele momente în care premierul Cîţu a zis DA, apoi nu s-a întâmplat nimic. După care, cred că modul de desfăşurare de la un punct încolo ar fi putut fi accelerat. (...) Lucrurile au mers, până la un punct, semnificativ mai bine decât în alte ţări din lume, multe alte ţări din Europa. Pentru perioada următoare trebuie să punem accentul pe comunicare, pe comunităţile care sunt mai greu accesibile şi pe oamenii din mediul rural”, a mai sus fostul ministru.

Voiculescu a precizat că a lucrat foarte bine cu Raed Arafat şi că nu au avut disensiuni de când se cunosc, din 2015.

În plan personal, Voiculescu a spus că deocamdată vrea să doarmă, pentru că este în continuare şocat de modul cum a fost înlăturat de la conducerea MS.

„Nu regret (decizia de a renunţa la mandatul de consilier local al Capitalei – n.r.), dar la nivel profesional şi personal, o să am nevoie de câteva zile să îmi aşez propria viaţă. Decizia de zilele trecute a fost, pentru mine personal una şocantă şi mi-am aranjat lucrurile în viaţă aşa încât să servesc din poziţia de ministru al Sănătăţii pentru mult timp, aşa încât să pot face lucrurile pe care nu am reuşit să le duc la bun sfârşit în 2016. (...) Deocamdată o să dorm”, a mai spus Voiculescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
voiculescu,
ministru,
vaccinare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.