Viorica Dăncilă i-a promis lui Timmermans că Guvernul nu va adopta OUG pe Codurile penale
Premierul Viorica Dăncilă a discutat, joi, într-o teleconferinţă cu Frans Timmermans, aceasta promiţându-i prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene că Guvernul nu va adopta în şedinţa de vineri o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
De asemenea, sursele citate au precizat că va continua colaborarea Comisiei de experţi de la Bruxelles cu Guvernul în vederea punerii în aplicare a recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Executivul se reuneşte, vineri, în şedinţă, începând cu ora 8.00.
Pe 20 martie, Comisia Europeană a transmis că, la întâlnirea între Timmermans şi Dăncilă, cei doi au discutat din nou despre situaţia din justiţie şi despre acţiunile pentru implementarea recomandărilor MCV, urmând să fie obţinute curând rezultate concrete.
Cei doi au avut trei întrevederii în ultima lună.
Cu o altă ocazie, Dăncilă a afirmat, ulterior unei întâlniri pe 7 martie la Bruxelles, că i-a transmis lui Frans Timmermans, că MCV este discriminatoriu, precizând că va fi înfiinţată o Comisie cu experţi de la Bruxelles şi din Guvern care să analizeze punctual subiectul.
Şeful Executivului şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene au finalizat, pe 11 martie, planul de lucru al experţilor români şi europeni, pentru a găsi soluţii de punere în aplicare a recomandărilor MCV.