Verdict în accidentul aviatic din 2007 de pe Otopeni: Controlorul de trafic, condamnat la un an cu suspendare
Controlorul de trafic Didina Grama, acuzat de neglijenţă în serviciu, ca urmare a aprobării, în 30 decembrie 2007, a decolării unei aeronave Boeing 737 fără să se asigure că pista e liberă, fiind la un pas de producerea unei catastrofe, a fost condamnat la un an de detenţie cu suspendarea executării
Judecătoria Buftea a decis condamnarea la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei în cazul Didinei Grama, pe care a obligat-o la plata a 10.000 de lei despăgubiri către stat, instanţa respingând acţiunea civilă a companiei Tarom, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. În decembrie 2009, la doi ani după accident, controlorul de trafic Didina Grama a fost trimis în judecată pentru neglijenţă în serviciu, ca urmare a aprobării, în 30 decembrie 2007, a decolării unei aeronave Boeing 737 (care avea ca destinaţie Sharm el Sheik), fără a se asigura dacă pista este liberă, astfel că avionul a tamponat o maşină de întreţinere, iar cei peste o sută de pasageri de la bord avionului au văzut moartea cu ochii, ei fiind evacuaţi pe uşile de urgenţă. Timp de un an, procesul, derulat la Judecătoria Buftea, s-a amânat din motive de procedură.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












