Vânzările de tablete vor creşte de patru ori în acest an, la circa 160.000 de unităţi

Postat la 23 octombrie 2012 18 afişări

Vânzările de tablete pe piaţa românească vor creşte de patru în acest an, la circa 160.000 de unităţi, rezultat care va depăşi estimarea iniţială de 120.000 anunţată în luna aprilie, a declarat, marţi, Alexandru Drăgoiu, unul dintre asociaţii Rosal Import-Export, firmă care deţine brandul E-Boda.

"În aprilie, când am lansat prima tabletă din portofoliul E-Boda, spuneam că vânzările se vor tripla, la 120.000 unităţi, şi mulţi au spus că exagerez. Rezultatele obţinute până în prezent şi cifrele pe care le aşteptăm în ultimele două luni ale acestui an vor împinge vânzările către 160.000 de unităţi, de patru ori mai mult faţă de anul 2011", a spus Drăgoiu, la lansarea primelor tablete E-Boda cu procesoare dual core.

El a adăugat că E-Boda va avea la finele anului o cotă de 12% din piaţa locală a tabletelor, de la 8,5% în august.

"Avem cinci tablete în portofoliu, mai adăugăm încă două azi şi până la finele anului vom ajunge la 9 sau 10 modele. În acest context, dublat de «isteria» manifestată în rândul clienţilor, cred că E-Boda va ajunge la o cotă de 12% din piaţa tabletelor, de la 8,5% în luna august. Practic, vom vinde 20.000 de tablete", a afirmat Drăgoiu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Vânzări,
tablete,
Rosal Import-Export
/actualitate/vanzarile-de-tablete-vor-creste-de-patru-ori-in-acest-an-la-circa-160-000-de-unitati-10251712
10251712
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.