USL a decis organizarea referendumului pentru Constituţie simultan cu europarlamentarele
USL a decis organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Uniune. Ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe, a confirmat, înaintea şedinţei USL, informaţia privind decizia USL de organizare a referendumului pentru modificarea Constituţiei simultan cu europarlamentarele.
Stroe a fost întrebat, înainte de şedinţa USL, dacă referendumul pentru revizuirea Constituţiei va fi organizat la aceeaşi dată cu alegerile europarlamentare. "Da, aşa e", a replicat ministrul liberal.
"Probabil două zile", a mai afirmat Stroe, întrebat dacă referendumul de revizuire ar putea fi organizat pe parcursul a două zile.
Ministrul a mai precizat că în protocolul USL se va menţiona numele candidatului USL la alegerile prezidenţiale, precum şi al premierului.
Liderii USL au decis, duminică seară, într-o şedinţă restrânsă, informală, să convoace referendumul pentru revizuirea Constituţiei în luna mai, odată cu alegerile europarlamentare.
Totodată, USL a stabilit ca referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Referendumul se va desfăşura cu un prag electoral de 50% prezenţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












