UPC România a anunţat lansarea pe piaţa locală a serviciului avansat de televiziune digitală Horizon

Autor: Ioana Matei Postat la 08 decembrie 2016 466 afişări

UPC România a anunţat lansarea pe piaţa locală a serviciului avansat de televiziune digitală Horizon

UPC România, al doilea jucător de pe piaţa de cablu TV, va lansa anul viitor  serviciul avansat de televiziune digitală Horizon. Acesta le oferă clienţilor acces la noi funcţii precum înregistrarea emisiunilor TV sau instalarea unor apli­caţii care oferă acces la conţinut video, ca parte a stra­te­giei companiei de a-şi extinde portofoliul de produse de divertisment.

Experienţa video este adusă în casele clienţilor UPC prin intermediul mediabox-ului cu acelaşi nume. Serviciul Horizon este o inovaţie a Liberty Global ce are deja 2 milioane de abonaţi la nivel global.

Pe plan local, compania a avut anul acesta un buget de investiţii de 50 de milioane de euro, axate atât pe extinderea şi creşterea reţelei UPC, cât şi pe lansarea de noi servicii digitale, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei.

Reprezentanţii Liberty Global a anunţat lansarea seriviciilor de televiziune Horizon de anul acesta într-un interviu acordat anterior Business Magazin. Tot atunci, ei au spus că în primul trimestru al anului viitor compania va lansa pe toate pieţele, inclusiv în România, două noi dispozitive, care vor completa ecosistemul routerului Connect Box, prin care clienţii au acces la servicii de internet. Noile echipamente au rolul de a mări acoperirea reţelelor Wi-Fi în interiorul locuinţelor. Unul dintre echipamente foloseşte reţeaua electrică pentru a extinde acoperirea reţelei Wi-Fi în încăperi care sunt la o distanţă ridicată faţă de router, iar celălalt echipament se conectează la router printr-un cablu de reţea pentru a îmbunătăţi acoperirea.

UPC este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicaţii de pe piaţa locală, ocupând locul doi, după RCS‑RDS, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 2,6 miliarde. UPC a înregistrat anul trecut venituri de 633 de milioane de lei în România, iar în cel de-al doilea trimestru al anului compania a raportat venituri de 170,8 de milioane de lei, în creştere cu circa 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.