Ungaria ia noi măsuri de reducere a deficitului bugetar, la presiunea Uniunii Europene

Postat la 24 aprilie 2012 9 afişări

Ungaria a anunţat luni noi măsuri de reducere a deficitului bugetară pentru a evita pierderea unor fondurilor europene de dezvoltare de aproape jumătate de miliard de euro, însă deciziile ar putea fi o nouă lovitură dată creşterii economice.

Măsurile incluse în versiunea revizuită a planului de convergenţă înaintată Bruxelles-ului ar putea echivala cu 2,3% din PIB-ul anului viitor şi constau în noi taxe pe serviciile de telecomunicaţii şi tranzacţiile financiare, ca şi unele reduceri ale subvenţiilor pentru medicamente şi ale cheltuielilor ministerelor. Premierul ungar Viktor Orban se află la Bruxelles în încercarea de a debloca negocierile pentru un nou program de asistenţă financiară. Pe parcursul a doi ani de mandat, Orbam a reuşit să agite pieţele şi să îi îndepărteze pe liderii europeni, prin măsurile neortodoxe adoptate pentru evitarea austerităţii.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ungaria,
masuri,
reducere,
deficit
/actualitate/ungaria-ia-noi-masuri-de-reducere-a-deficitului-bugetar-la-presiunea-uniunii-europene-9565740
9565740
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.