Unde vor să locuiască milionarii lumii: Cei mai mulţi se mută în Australia, SUA şi Canada

Autor: Alex Ciutacu Postat la 01 mai 2019 435 afişări

Unde vor să locuiască milionarii lumii: Cei mai mulţi se mută în Australia, SUA şi Canada

Peste 108.000 de milionari au migrat anul trecut în altă ţară, o creştere cu 14% faţă de anul anterior, şi aproape dublu faţă de nivelul din 2013, potrivit datelor organizaţiei New World Wealth citate de Bloomberg.

Australia, SUA şi Canada sunt noile destinaţii preferate ale bogaţilor, în timp ce China şi Rusia sunt locurile din care pleacă cei mai mulţi.

Marea Britanie a pierdut anul trecut circa 3.000 de milionari pe fondul Brexitului.

Potrivit datelor, circa 12.000 de milionari s-au mutat în Australia, 10.000 în SUA şi 4.000 în Canada, următoarele destinaţii favorite fiind Elveţia care a câştigat 3.000 de milionari şi Emiratele Arabe Unite cu 2.000

Pe ultimele locuri, China a pierdut 15.000 de milionari, Rusia a pierdut 7.000, urmată de India cu 5.000, Turcia şi Franţa cu 4.000, respectiv 3.000.

Migraţia oamenilor bogaţi conturează o parte din condiţiile prezente la nivel global, încât milionarii fug de locurile care prezintă mai puţine oportunităţi de business sau tensiuni religioase ori politice, spune Andrew Amoils, şeful cercetării în cadrul New World Wealth.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.