Un primar din Mexic a fost ucis la mai puţin de două ore după ce a fost investit în funcţie

Autor: Andra Stroe Postat la 04 ianuarie 2019 52 afişări

Primarul unui oraş din statul mexican Oaxaca a fost ucis la mai puţin de două ore după preluarea mandatului, potrivit biroului procurorului general al statului.

Un primar din Mexic a fost ucis la mai puţin de două ore după ce a fost investit în funcţie

Alejandro Aparicio a fost numit în funcţia de primar al oraşului Tlaxiaco marţi. El se îndrepta spre primărie alături de câţiva colegi, unde urmau să participe la o şedinţă, când un bărbat l-a atacat brusc pe noul edil.

Aparicio şi alte trei persoane au fost transportaţi de urgenţă la un spital local, unde primarul a fost declarat mort. El a murit în urma hemoragiei interne, după ce plămânul drept a fost perforat în urma împuşcăturii. Un alt oficial local care a fost rănit în timpul atacului a decedat miercuri dimineaţă.

 

Potrivit CNN, un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a fost identificat doar ca JMV, a fost arestat în legătură cu moartea lui Aparicio. Suspectul a fost anterior un ofiţer de poliţie în nordul Mexicului, au spus oficialii. Autorităţile consideră că este singura persoană care ar putea avea legătură cu moartea lui Aparicio.

 

Guvernatorul din Oaxaca, Alejandro Murat, şi-a exprimat condoleanţele faţă de familia edilului şi a cerut o investigaţie amănunţită asupra morţii lui Aparicio.

 

Aparicio a fost primul membru al partidului de stânga al preşedintelui mexican Andrés Manuel López Obrador, Morena, ales ca primar în Tlaxiaco.

 

Preşedintele López Obrador a declarat reporterilor în cadrul unei conferinţe de presă miercuri că a fost surprins de atac, spunând că Oaxaca este unul dintre cele mai puţin violente state din ţară.

 

Aparicio este cel de-al doilea primar ucis în Mexic de când preşedintele López Obrador a preluat mandatul luna trecută. Cel puţin 72 de primari şi candidaţi la funcţie au fost ucişi din 2006, potrivit Asociaţiei Naţionale a Primarilor din Mexic.

 

 

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mexic,
primar,
scadere,
ucidere,
functie,
investire,
mandat,
preluare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.