Un pitic de grădină, trimis în jurul lumii pentru a măsura gravitaţia terestră

Postat la 20 martie 2012 24 afişări

Mai mulţi fizicieni i-au asigurat unui pitic de grădină o călătorie în jurul lumii pentru ca acesta să fie cântărit în mai multe puncte de pe glob, cu scopul de a demonstra faptul că gravitaţia nu se exercită peste tot cu aceeaşi intensitate la suprafaţa Terrei, informează Mediafax.

Din Peru la Mumbai, din Mexic la Sydney, de la Tokyo la Polul Sud, Kern, un pitic de grădină cu o scufie albastră şi ascuţită, a fost fotografiat în toate punctele unde a fost cântărit.

Proiectul a fost finanţat de un fabricant german de cântare de mare precizie, care a dorit să îşi promoveze astfel produsele, şi a permis măsurarea variaţiilor gravitaţiei terestre care afectează greutatea lui Kern.

Astfel, la Mumbai, în India, Kern a avut o greutate de 307,56 de grame, iar în Antarctica el a cântărit 309,82 de grame.

"Cei mai mulţi dintre oameni nu sunt conştienţi de faptul că gravitaţia terestră variază uşor, în funcţie de locul în care te afli. Principalul motiv este forma planetei noastre", a explicat într-un comunicat de presă coordonatorul experimentului, Tommy Fimpel.

"Deşi pare greu de crezut, Terra are în realitate forma unui cartof, iar oamenii pot să cântărească cu până la 0,5% mai mult sau mai puţin, în funcţie de locul în care se află. Am considerat că experimentul nostru va reprezenta o manieră amuzantă de a cuantifica acest fenomen", a adăugat el.

Următoarea etapă din călătoria piticului de grădină Kern este Snolab, un centru ştiinţific canadian consacrat studiului particulelor elementare, situat la o adâncime de doi kilometri sub scoarţa Terrei. Kern va vizita apoi celebrul Large Hadron Collider (LHC) de la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva.

Periplul lui Kern, rezultatele măsurătorilor sale, dar şi fotografiile din albumul său de vacanţă pot fi consultate pe site-ul http://www.gnomeexperiment.com/.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/un-pitic-de-gradina-trimis-in-jurul-lumii-pentru-a-masura-gravitatia-terestra-9418794
9418794
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.