Un parlamentar britanic cere transferul deţinuţilor străini în ţările de origine, inclusiv România

Postat la 27 ianuarie 2017 65 afişări

Parlamentarul laburist Keith Vaz cere Guvernului britanic să transfere deţinuţii de naţionalitate străină din Marea Britanie în ţările de origine, înainte de Brexit, menţionând în mod explicit deţinuţii români şi polonezi, relatează site-ul Leicester Mercury.

Un parlamentar britanic cere transferul deţinuţilor străini în ţările de origine, inclusiv România

"Este un mister pentru mine cum de 12% din populaţia penitenciarelor noastre se întâmplă să fie naţionalitate străină. Jumătate din cele 12 procente - peste 4.000 de deţinuţi - sunt din state UE."

"Ar trebuie să fie o prioritate pentru Guvern să se asigure că, în cei doi ani disponibili înainte de Brexit, cetăţenii din alte state, precum Polonia şi România, care sunt în fruntea listei în ceea ce priveşte numărul, vor fi transferaţi în ţările lor de origine", a adăugat parlamentarul, care şi-a motivat cererea pe baza cheltuielilor cauzate de întreţinerea miilor de deţinuţi străini aflaţi în penitenciarele britanice.

Keith Vaz s-a remarcat drept un susţinător al dreptului la muncă pentru cetăţenii români în Marea Britanie. El le-a transmis românilor că sunt în continuare bineveniţi în Marea Britanie, chiar dacă Regatul va părăsi Uniunea Europeană. Keith Vaz s-a alăturat campaniei „Why don`t you come over?” şi i-a aşteptat pe români la aeroport în prima zi în care piaţa muncii din Marea Britanie s-a deschis pentru ei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.