Un conflict diplomatic e pe cale să izbucnească între China şi SUA

Autor: Luiza Moldovan Postat la 07 august 2026 13 afişări

Un conflict diplomatic e pe cale să izbucnească între China şi SUA

China şi Statele Unite au intrat într-un nou conflict diplomatic în Argentina, după ce Beijingul a acuzat Washingtonul că exercită presiuni asupra unor oficiali locali din cauza colaborării cu gigantul chinez Huawei, potrivit AP.

Disputa apare într-un moment delicat pentru preşedintele argentinian Javier Milei, care încearcă să păstreze relaţia privilegiată cu administraţia preşedintelui american Donald Trump, fără a renunţa la legăturile economice tot mai strânse cu China, unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai ţării.

Ambasada Chinei la Buenos Aires a criticat dur Statele Unite după ce cooperativa energetică CALF, din provincia Neuquén, a susţinut că reprezentanţii săi au fost ameninţaţi cu revocarea vizelor americane din cauza unui acord încheiat cu Huawei.

Într-un comunicat, diplomaţii chinezi au calificat acţiunile Washingtonului drept o dovadă de „aroganţă şi prejudecăţi”, susţinând că acestea reprezintă „o gravă lipsă de respect pentru suveranitatea altor ţări” şi o încălcare a principiilor pieţei libere.

Beijingul a cerut Statelor Unite „să îşi corecteze percepţia asupra Chinei” şi să renunţe la ceea ce a descris drept practici hegemonice.

CALF, cel mai mare distribuitor de energie electrică din sudul Argentinei, a anunţat că unul dintre directorii săi a primit mesaje prin WhatsApp în care era avertizat că persoanele implicate în extinderea operaţiunilor Huawei în Argentina ar putea rămâne fără vize pentru Statele Unite.

Compania a precizat că a solicitat explicaţii atât Ambasadei SUA la Buenos Aires, cât şi Ministerului de Externe al Argentinei.

În luna iulie, CALF anunţase extinderea parteneriatului cu Huawei pentru dezvoltarea primei sale reţele de fibră optică şi pentru alte proiecte de modernizare a infrastructurii.

Ambasadorul Statelor Unite în Argentina, Peter Lamelas, nu a comentat direct acuzaţiile, însă a transmis pe platforma X că fiecare stat are dreptul să decidă cine poate intra pe teritoriul său.

„Refuzul sau revocarea unei vize nu este o pedeapsă, ci o decizie luată pentru protejarea securităţii şi intereselor ţării”, a scris diplomatul.

Între timp, Federaţia Argentiniană a Cooperativelor de Electricitate şi Servicii Publice (FACE) a cerut ca disputa să fie rezolvată prin „dialog instituţional, transparent şi respectuos” şi a anunţat că va solicita o întâlnire oficială cu ambasadorul american.

Incidentul evidenţiază dificultăţile cu care se confruntă preşedintele Javier Milei în încercarea de a echilibra relaţiile dintre cele două mari puteri.

Deşi este considerat unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Donald Trump în America Latină, iar Washingtonul a sprijinit administraţia sa inclusiv printr-un pachet financiar de 20 de miliarde de dolari, guvernul argentinian continuă să îşi consolideze relaţiile economice cu Beijingul.

Miercuri, Argentina şi China au prelungit pentru încă cinci ani acordul bilateral de swap valutar, iar ministrul de Finanţe, Pablo Quirno, este aşteptat să efectueze o vizită oficială în China în perioada următoare pentru aprofundarea cooperării economice.

În ultimii ani, investiţiile şi companiile chineze şi-au extins puternic prezenţa în Argentina. Platformele de comerţ electronic Shein, Temu şi AliExpress au devenit extrem de populare, producătorii auto chinezi şi-au mărit cota de piaţă, iar compania Ganfeng Lithium a investit miliarde de dolari în exploatarea zăcămintelor de litiu din nordul ţării.

Potrivit analiştilor, colaborarea cu Huawei reprezintă una dintre principalele linii roşii pentru Washington, care consideră infrastructura dezvoltată de compania chineză o problemă de securitate naţională şi încearcă să limiteze influenţa Beijingului în America Latină.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
sua,
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.