Turul Faptelor Bune: 2.450 de kilometri pe bicicletă pentru copiii defavorizaţi

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 16 octombrie 2014 151 afişări

Cătălin Vătămănelu, ieşeanul în vârstă de 36 de ani care a pornit în Turul Faptelor Bune pe 29 septembrie, pentru a susţine copiii din centre sociale care doresc să practice ciclismul, a revenit la Iaşi, finalizând turul desfăşurat în 18 oraşe din ţară pe parcursul a două săptămâni.

Cătălin Vătămănelu a străbatut în total 2.450 de kilometri pe bicicletă pentru a promova integritatea individuală, solidaritatea colectivă şi sportul în rândul celor peste 300 de români cu care s-a întâlnit şi a celor care au aflat despre demersul lui. Acesta a reuşit să strângă peste 11.000 de lei, sumă pe care o va investi în achiziţionarea a 10 echipamente şi 10 cursuri de ciclism pentru copiii defavorizaţi din centre sociale din Iaşi.

“Turul Faptelor Bune a fost un demers ambiţios. Sunt încântat că am pornit această iniţiativă şi că am reuşit să termin cursa cu suişuri şi coborâşuri pe bicicletă, având oportunitatea unei experienţe extraordinare care m-a dus pe drumuri neştiute, către oameni minunaţi, dornici să se implice în comunitate. Obiectivul nostru comun, de a face o bucurie copiilor defavorizaţi, care doar visează la propria bicicletă, mi-a oferit curaj şi determinare să finalizez turul şi, mai mult, să-mi doresc să-l repet ori de câte ori voi avea ocazia”, a declarat Cătălin Vătămănelu, manager regional Provident în Iaşi.

Traseul străbătut de Cătălin pe bicicletă a fost alcătuit din 18 oraşe: Botoşani, Suceava, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Timişoara, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Craiova, Piteşti, Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Bacău şi Iaşi. Pe parcursul turului, Cătălin a organizat întâlniri în comunităţile locale din fiecare oraş cu angajaţii şi agenţii Provident. Pe parcursul Turului Faptelor Bune, Cătălin a parcus în medie 190 de kilometri pe zi, petrecând aproximativ 10 ore pe bicicletă.

De-a lungul celor două săptămâni, persoanele interesate să vadă unde s-a aflat Cătălin Vătămănelu şi care este traseul parcurs, au avut posibilitatea să consulte o hartă digitală care include fotografii şi înregistrări video realizate de el cu membrii comunităţilor din oraşele deja traversate.

Turul Faptelor Bune a fost organizat cu sprijinul companiei de credite de consum Provident Financial România şi în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Iaşi şi Bike Mania Iaşi. Donaţiile sunt încă deschise, persoanele care doresc să se alăture cauzei sociale susţinute de Cătălin Vătămănelu pot dona în continuare pe site-ul Fundaţiei Comunitare Iaşi.

Cătălin Vătămănelu are 36 de ani şi este unul dintre managerii de operaţiuni al companiei de credite de consum Provident Financial România, fiind responsabil de partea de nord-est a ţării. Cătălin are 36 de ani, este căsătorit şi are un băieţel de 3 ani.

Cătălin s-a implicat în numeroase acţiuni sociale organizate în comunitatea ieşeană, dintre care cea mai cunoscută este Swimathon unde, trei ani consecutiv, a strâns donaţii importante pentru copiii din centre sociale. De exemplu, în ediţia din 2014, echipa condusă de Cătălin a înotat cele mai multe ture de bazin, respectiv 69, şi a strâns cea mai mare sumă din donaţii, peste 13.000 de lei, pentru proiectul Căsuţa dintre Coline.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
copii,
biciclete,
ciclism,
Turul Faptelor Bune
/actualitate/turul-faptelor-bune-2-450-de-kilometri-pe-bicicleta-pentru-copiii-defavorizati-13400511
13400511
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.