Trichet acuză FMI că vrea să rescrie istoria în cazul programelor de salvare a Greciei

Postat la 26 iunie 2013 33 afişări

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Trichet a acuzat marţi că FMI rescrie istoria, atunci când susţine că datoria Greciei ar fi trebuit restructurată prin programul de salvare din 2010, şi nu în 2012, când a fost impusă o pierdere de 75% din creanţele creditorilor privaţi.

Trichet acuză FMI că vrea să rescrie istoria în cazul programelor de salvare a Greciei

 "O restructurare directă a datoriei ar fi fost mai bună pentru Grecia, dar acest lucru nu a fost considerat acceptabil de către partenerii din zona euro", potrivit unui raport al FMI publicat la începutul lunii iunie.

Trichet, care a fost şeful BCE până la sfârşitul lui 2011, a spus că Fondul nu a sugerat acest lucru la momentul respectiv şi ar fi trebuit să ţină cont mai mult de nevoia de stabilizare a zonei euro.

"Nu îmi aduc aminte ca FMI să fi cerut măsuri mai dure, în privinţa condiţilor sau a programului de aplicare. Mi se pare un fel de reconstrucţie a ceea ce s-a întâmplat", a afirmat Trichet într-un interviu acordat Reuters Insider Television.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/trichet-acuza-fmi-ca-vrea-sa-rescrie-istoria-in-cazul-programelor-de-salvare-a-greciei-11025726
11025726
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.