Trezoreria Rusiei va plasa depozite în valută la bănci, prin licitaţie, pentru a sprijini rubla

Autor: Florentina Dragu Postat la 15 octombrie 2014 21 afişări

Ministerul de Finanţe din Rusia va pune la dispoziţia băncilor comerciale lichidităţi în valoare de "câteva miliarde de dolari" prin organizarea de licitaţii în valută pe piaţa interbancară, în încercarea de a preveni o prea mare depreciere a rublei, relatează Bloomberg.

Prima licitaţie pentru depozite în valută va avea loc în mai puţin de o lună, a declarat miercuri ministrul de Finanţe, Anton Siluanov.

"Am decis să organizăm licitaţii în valută ca să reducem presiunea pe rublă", a spus Siluanov, care a adăugat că Trezoreria a acumulat suficiente fonduri în valută pentru a putea injecta lichiditate în sistemul bancar.

Banca centrală a Rusiei a intervenit în octombrie pentru prima dată din mai pe piaţa interbancară pentru sprijini rubla, vânzând aproape 7 miliarde de dolari în primele două săptămâni ale lunii.

Rubla a coborât la niveluri minime record faţă de dolar ca urmare a sancţiunilor economice impuse de către SUA şi statele din vestul Europei şi a scăderii preţului la petrol.

De altfel, moneda rusă a înregistrat anul acesta a patra cea mai slabă evoluţie dintre cele peste 170 de monede incluse într-un clasament Bloomberg.

Autorităţile din Moscova încearcă să reducă deficitul de lichiditate în dolari provocat de sancţiunile externe. Potrivit băncii centrale, companiile locale trebuie să plătească datorii de 54,7 miliarde de dolari în următoarele trei luni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
LICITAŢII VALUTĂ,
/actualitate/trezoreria-rusiei-va-plasa-depozite-in-valuta-la-banci-prin-licitatie-pentru-a-sprijini-rubla-13391638
13391638
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. TOTUL în MARȘARIER O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. TOTUL în MARȘARIER
Dacia lui 'nea Costică fumegă ca o locomotivă cu aburi, dar are dotări din secolul XXI
Limbaj codat la Poliţia Rutieră: „Să-i pună un Ana-Vasile“
Descopera.ro
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient”
Go4it.ro
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.