Trei spitale militare redeschid sectoarele pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

Autor: Laura Buciu Postat la 03 august 2022 42 afişări

Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca şi Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara redeschid sectoarele pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Trei spitale militare redeschid sectoarele pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” va redeschide joi sectorul pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, având la dispoziţie cinci paturi.

Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a redeschis, din 23 iulie, la solicitarea DSP Cluj, sectorul COVID-19 cu cinci paturi, care în prezent sunt ocupate în totalitate.

La solicitarea prefecturii şi a DSP Timiş, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a redeschis Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) Timişoara din data de 22 iulie, numărul de pacienţi internaţi crescând progresiv până la 19 pacienţi internaţi în prezent.

„Având în vedere creşterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional, Direcţia medicală a MApN a dispus unităţilor sanitare din subordine verificarea capabilităţilor de suport COVID-19, pentru a permite reoperaţionalizarea promptă a acestora, în termen de maximum 72 ore de la solicitare şi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru sprijinirea eforturilor autorităţilor locale şi centrale de limitare a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2. În plan intern, Direcţia medicală a MApN a dispus luarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea numărului de infectări la toate structurile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale”, potrivit MApN.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spital,
militar,
covid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.