TikTok a încheiat un acord pentru a forma o nouă entitate americană
Compania TikTok a finalizat un acord pentru crearea unei noi entităţi pentru utilizatorii din SUA, evitând ameninţarea iminentă de interzicere, chestiune care se discută de ani întregi. Platforma este utilizată de peste 200 de milioane de americani.
Compania care deţine cunoscuta platformă socială a semnat acorduri cu investitori importanţi, printre care Oracle, Silver Lake şi firma de investiţii MGX din Emiratele Arabe Unite, pentru a forma noua societate mixtă TikTok U.S, potrivit Associated Press.
Noua versiune a aplicaţiei va funcţiona în conformitate cu „măsuri de protecţie definite care protejează securitatea naţională prin protecţia completă a datelor, securitatea algoritmilor, moderarea conţinutului şi garanţii software pentru utilizatorii din S.U.A.”, a declarat compania TikTok, într-un comunicat publicat, joi.
Utilizatorii americani ai TikTok pot continua să utilizeze aceeaşi aplicaţie.
Preşedintele Donald Trump a lăudat acordul într-o postare pe Truth Social, mulţumindu-i în mod special liderului chinez Xi Jinping „pentru că a colaborat cu noi şi, în cele din urmă, a aprobat acordul”. Trump a adăugat că speră „ca, în viitorul îndepărtat, să fiu amintit de cei care folosesc şi iubesc TikTok”.
Aplicaţia americană a traversat câţiva ani de incertitudine după ce o largă majoritate a Congresului american, a adoptat, iar fostul preşedinte Joe Biden a semnat o lege care ar fi interzis TikTok în SUA dacă nu se găsea un nou proprietar în locul companiei chineze ByteDance.
Legea stipula că platforma socială urma să fie închisă în ianuarie 2025.
În prima sa zi de mandat, Donald Trump a semnat un decret prezidenţial pentru a menţine platforma în funcţiune, în timp ce administraţia sa căuta un acord pentru vânzarea companiei.
Algoritmul a fost o chestiune centrală dezbătută în ceea ce priveşte securitatea aplicaţiei. China a susţinut că acesta trebuie să rămână sub controlul său. Cu toate acestea, legea adoptată de Congres pe vremea lui Joe Biden interzice orice cooperare cu firma chineză ByteDance, fiind obligatoriu ca această companie să cedeze licenţa investitorilor americani, astfel situaţia devine incertă în ceea ce priveşte influenţa companiei chineze în noua formulă.
Deşi îşi va pierde drepturile legate de algoritm, compania chineză ByteDance păstrează o cotă de participaţiune de 19,9%.
Oracle, Silver Lake şi MGX rămân cei trei investitori cu drept de administratori, fiecare deţinând o cotă de 15%. Printre alţi investitori se numără firma de investiţii a lui Michael Dell, miliardarul fondator al Dell Technologies.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












