Temperaturi zilnice record în Europa. Cea mai caldă lună octombrie dintotdeauna

Autor: Andreea Tobias Postat la 08 noiembrie 2022 15 afişări

Europa a avut parte de cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată. Temperaturile zilnice au doborât recordul în Europa de Vest, iar Austria, Elveţia şi Franţa au avut o lună octombrie cu record de căldură.

Temperaturi zilnice record în Europa. Cea mai caldă lună octombrie dintotdeauna

Temperaturile din octombrie în Europa au fost cele mai ridicate din istorie, a anunţat marţi Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene, atingând aproape 2 grade Celsius peste perioada de referinţă 1991-2020.

"Consecinţele grave ale schimbărilor climatice sunt foarte vizibile în prezent şi avem nevoie de acţiuni ambiţioase în domeniul climei la COP27 pentru a asigura reducerea emisiilor în vederea stabilizării temperaturilor”, a declarat directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess.

Perioada a adus temperaturi zilnice record în Europa de Vest şi o lună octombrie record de căldură pentru Austria, Elveţia şi Franţa, notează AFP.

De asemenea, luna trecută au fost doborâte recorduri în mari părţi ale Italiei şi Spaniei.

"Canada a înregistrat o căldură record, iar căldură mult mai mare faţă de medie a fost şi în Groenlanda şi Siberia", a precizat C3S.

Temperaturi mai scăzute faţă de medie au fost înregistrate în Australia, în estul îndepărtat al Rusiei şi în părţi din vestul Antarcticii.

Vestea vine în contextul în care liderii mondiali se reunesc în Egipt pentru discuţii cu miză mare pe tema climei, confruntându-se cu apeluri de reducere urgentă a emisiilor pentru a evita noi calamităţi climatice.

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a ONU a subliniat creşterea dramatică a ratei de încălzire globală, indicând-o drept cauză pentru creşterea nivelului mării, topirea gheţarilor, ploile torenţiale.

Pământul s-a încălzit cu peste 1,1 grade Celsius de la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar aproximativ jumătate din această creştere a avut loc în ultimii 30 de ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
octombrie,
temperaturi,
record

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.