Super Foundation a semnat un parteneriat cu European Chess Union prin care va sprijin cu 800.000 de euro şahul european

Autor: Marketing Postat la 26 august 2026 7 afişări

Super Foundation a semnat un parteneriat cu European Chess Union prin care va sprijin cu 800.000 de euro şahul european

Super Foundation, ONG dedicat susţinerii sportului, sănătăţii şi educaţiei, a semnat un parteneriat în valoare totală de 800.000 de euro cu European Chess Union (ECU), într-unul dintre cele mai importante acorduri de sponsorizare încheiate de organizaţia europeană de şah. Acordul prevede două direcţii majore de finanţare, dintre care una presupune un sprijin de 500.000 de euro pentru European Chess Super League, o nouă competiţie dedicată cluburilor de elită, şi 300.000 de euro pentru proiectele de dezvoltare ale ECU.

Parteneriatul marchează o nouă etapă în strategia de dezvoltare a şahului european, finanţarea urmând să susţină atât competiţiile de nivel înalt, cât şi proiecte cu impact pe termen lung în ecosistemul european al şahului.

Noua competiţie dedicată cluburilor de elită va avea un fond total de premiere de 300.000 de euro, iar investiţia Super Foundation va asigura infrastructura financiară şi organizaţională necesară pentru lansarea competiţiei. ECU descrie noua ligă drept cea mai ambiţioasă competiţie de club din istoria organizaţiei.

Cei 300.000 de euro alocaţi separat vor fi direcţionaţi către o serie de proiecte ale ECU în domenii precum educaţia, dezvoltarea şahului la nivel de masă, infrastructura digitală şi dezvoltarea mai largă a ecosistemului de şah european.

Obiectivul este ca investiţiile să producă un impact structural pe termen lung pentru federaţii, cluburi şi jucători.

„Super Foundation este mândră să fie partenerul European Chess Union într-un moment atât de important pentru viitorul şahului european. Angajamentul nostru de 800.000 de euro reflectă convingerea noastră în puterea şahului de a aduce oamenii şi comunităţile împreună, creând în acelaşi timp noi oportunităţi pentru jucători, cluburi, federaţii şi următoarea generaţie”, spune Augusta Dragic, Preşedinta Super Foundation. 

Astfel, European Chess Super League creează o nouă platformă pentru şahul de elită la nivel de cluburi, în timp ce finanţarea proiectelor ECU reprezintă o investiţie în dezvoltarea întregului ecosistem european.

La rândul său, Zurab Azmaiparashvili, preşedintele ECU, a descris acordurile drept un punct de cotitură pentru şahul european, subliniind că finanţarea va permite atât lansarea Super League, cât şi dezvoltarea unor proiecte cu impact asupra federaţiilor şi jucătorilor de pe continent. 

Parteneriatul dintre Super Foundation şi ECU vine la scurt timp după Adunarea Generală a European Chess Union, organizată pe 18 iulie 2026 la Bucureşti, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Evenimentul a reunit reprezentanţi ai federaţiilor naţionale de şah din Europa, care au votat noua structură de conducere a organizaţiei.

Deschiderea oficială a Adunării Generale a avut loc în prezenţa preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi a legendarei gimnaste Nadia Comăneci, una dintre cele mai respectate personalităţi ale sportului mondial.

La Bucureşti au fost reprezentate 53 dintre cele 54 de federaţii naţionale membre ale ECU, iar  Adunarea Generală a fost una dintre cele mai importante reuniuni electorale din istoria recentă a organizaţiei şi una dintre cele mai disputate competiţii pentru conducerea ECU din ultimii aproximativ 20 de ani.

În urma votului, echipa din care a făcut parte Vlad Ardeleanu, preşedintele Federaţiei Române de Şah, a obţinut 35 dintre cele 53 de voturi exprimate, iar mandatul noii conduceri se întinde pe perioada 2026–2029.

Vlad Ardeleanu a fost ales Deputy President al European Chess Union, funcţie care reprezintă a doua poziţie în conducerea organizaţiei, respectiv prim-vicepreşedintele ECU.

În acest context, acordul de 800.000 de euro cu Super Foundation reprezintă una dintre primele iniţiative majore ale noii conduceri şi contribuie la consolidarea resurselor disponibile pentru dezvoltarea şahului european. ECU reuneşte 54 de federaţii naţionale, iar noul parteneriat urmăreşte să susţină atât performanţa la cel mai înalt nivel, cât şi dezvoltarea şahului în rândul comunităţilor şi al noilor generaţii.

Prin această investiţie, Super Foundation îşi consolidează implicarea în dezvoltarea şahului ca sport de performanţă, instrument educaţional şi mijloc de conectare a comunităţilor, susţinând în acelaşi timp competiţiile de elită şi proiectele care pot contribui la dezvoltarea pe termen lung a infrastructurii şi accesului la şah în Europa.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.