„Suntem două mame cu trei copii.” Când jobul nu a mai fost suficient, cele două mame au decis să îşi deschidă o afacere

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 23 martie 2020 263 afişări

„Suntem două mame cu trei copii.” Aşa se descriu Cristina Vasiliu şi Mariana Divizinschi. Fiecare are 12 ani de experienţă în domeniul financiar, petrecuţi în corporaţie, în industria telecomunicaţiilor. Când jobul nu a mai fost suficient, cele două mame au găsit inspiraţie în întâlnirile cu prietenii. Şi inspiraţia în business s-a transformat.

Au căutat un loc în care atât copiii, cât şi adulţii să se simtă bine. Aşa au conceput o cafenea unde părinţii să se delecteze alături de prieteni, iar cei mici să se poată bucura de jucării noi, de un loc nou de explorat şi de noi prieteni.

„Invitaţi la petrecerile de copii ai apropiaţilor, am observat un tipar al locurilor de joacă: spaţiul destinat copiilor populat cu diverse jucării mai mult sau mai puţin atractive şi spaţiul destinat adulţilor, redus la câteva mese înghesuite una în alta. Am pornit la drum cu gândul că şi adulţii au nevoie de confort, un loc unde să se bucure de bucuria copiilor, dar şi să savureze o mâncare şi o băutură bune”, povesteşte Cristina Vasiliu.

Aşa că ea împreună cu Mariana Divizinschi au deschis AMAI Garden, o cafenea cochetă alăturată unui loc de joacă, ambele amplasate în mijlocul unei grădini de pe Strada Gladiolelor din Bucureşti, în apropierea Pieţei Constituţiei.

„Grădina este înconjurată de verdeaţă, pe de o parte umbrită de un perete de iederă şi viţă-de-vie, iar pe de altă parte umbrită de un tei secular, un arbore de mătase şi arbuşti de tuia. De asemenea, grădina este îmbogăţită de un smochin, un măr, un cireş, un nuc, dar şi un aluniş.”

În grădină pot încăpea 80 de persoane, iar spaţiul interior mai poate găzdui încă pe atât. Livingul este destinat în special adulţilor, având acces direct către două camere tematice de joacă – Jungle Room şi Energy Room – astfel că părinţii îşi pot urmări puştii în largul lor.

Pentru copiii mai mari de trei ani, AMAI Garden are o cameră specială, care poartă numele Space Room. Acolo se deapănă poveşti fantastice încununate cu stele, comete şi planete.

„Este o zonă deschisă, unde copiii pot alerga în voie, se pot juca şotron sau fotbal, pot construi cu piese lego sau se pot distra cu jocuri de rol în bucătăria şi supermarketul confecţionate din lemn.”

Pentru tot acest concept, Cristina Vasiliu şi Mariana Divizinschi au investit 70.000 de euro, pe lângă multă energie. Aşteptările lor sunt pentru recuperarea investiţiei în următorii doi ani.

În 2019, AMAI Garden a adus o cifră de afaceri de 40.000 de euro, un rezultat care le-a impulsionat pe cele două antreprenoare să înceapă 2020 în forţă, cu multe planuri şi cu mai multe activităţi organizate în timpul săptămânii.

„Planul pentru 2020 este să lucrăm mai mult în sfera marketingului şi să angajăm încă două persoane care să ne ajute cu pregătirea şi buna desfăşurare a petrecerilor”, spune Mariana Divizinschi.

Cine vine la AMAI Garden? Familiile cu copii, în căutarea unui loc potrivit pentru o petrecere de neuitat în grădină, departe de zgomotul oraşului şi totuşi nu departe de centru.

„De asemenea, ne adresăm şi noilor părinţi, care îşi doresc ca prima petrecere a micuţului să aibă loc într-un cadru relaxat cu mâncare şi voie bună.”

Săptămânal, la AMAI Garden au loc ateliere pentru copii, unde cei mici îşi pot dezvolta abilităţile, iar cei mari pot socializa.


Primitiv Foods – producţie de miere şi produse derivate (Pătârlagele, jud. Buzău)

Fondatori: Cristina şi Mihai Negoţ

Investiţie iniţială: 38.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 13.000 de euro

Prezenţă: online, băcănii din Bucureşti, Braşov, Buzău, Sibiu, Târgu-Mureş


Liliana ArnAut – atelier de ilustraţii (Bucureşti)

Prezenţă: Braşov

Fondator: Liliana Arnaut

Cifră de afaceri în 2019: 50.000 de euro

Prezenţă: online, librăriile Cărtureşti şi Diverta, alte magazine, târguri de profil


Grătar urban – restaurant specializat în burgeri (Braşov)

Fondatori: Daniel şi Ana Otilia Străuneanu

Investiţie iniţială: 80.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 1,5 mil. lei (316.000 de euro)


eGrătare – producţie de bucătării de vară personalizate (Arad)

Fondator: Horaţiu Bogdan Mîrza

Investiţie iniţială: 100.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 150.000-200.000 de euro

Prezenţă: naţională


Doi Atomi – producţie de genţi şi accesorii din piele (Bucureşti)

Fondator: Sandra Grădinaru

Vânzări lunare: 1.000-1.500 de euro

Prezenţă: online, o librărie din zona Universitate din Capitală


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare? Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare?

Dacă în trecut anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow-up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro.

vezi continuarea
ZF.ro
Atenţie! O nouă taxă va fi redusă redusă drastic. Ce veţi plăti mai puţin Atenţie! O nouă taxă va fi redusă redusă drastic. Ce veţi plăti mai puţin
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Mediafax
Ora de iarnă 2020: România dă ceasul înapoi în „cea mai lungă noapte din an”, dar ar putea exista efecte pe termen scurt asupra sănătăţii. Reglementarea propusă de Benjamin Franklin în 1784 Ora de iarnă 2020: România dă ceasul înapoi în „cea mai lungă noapte din an”, dar ar putea exista efecte pe termen scurt asupra sănătăţii. Reglementarea propusă de Benjamin Franklin în 1784
Ludovic Orban a anunţat că ia în considerare restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza epidemiei de SARS-CoV-2
MonitorulApararii
Ministrul Apărării despre lupta contra pandemiei: s-au efectuat peste 100.000 de misiuni, s-au cheltuit peste 53 milioane de euro Ministrul Apărării despre lupta contra pandemiei: s-au efectuat peste 100.000 de misiuni, s-au cheltuit peste 53 milioane de euro
Trump anunţă un acord istoric între Israel şi Sudan
MonitorulPartidelor
Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa
Clotilde Armand, validată în funcţia de primar al Sectorului 1. Armand: Touche
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Alba neagra. Cu TVA... COMENTARIU Valeriu Şuhan: Alba neagra. Cu TVA...
De ce trebuie să se ţină la termen alegerile parlamentare? Analiza lui Ion Cristoiu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.