SUA au reaprovizionat Israelul cu muniţie după ce au condamnat atacarea unei şcoli ONU în Fâşia Gaza

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 31 iulie 2014 27 afişări

Statele Unite au confirmat miercuri că au reaprovizionat Israelul cu muniţie, la doar câteva ore după ce Casa Albă a condamnat atacul comis de către israelieni asupra unei şcoli ONU în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a cerut o reaprovizionare pe 20 iulie, cu scopul de a-şi reface stocurile, a anunţat Pentagonul. Departamentul american al Apărării a aprobat vânzarea trei zile mai târziu.

"Statele Unite s-au angajat să garanteze securitatea Israelului şi este crucial pentru interesele naţionale americane să ajute Israelul să dezvolte şi să menţină o capacitate de autoapărare puternică şi reactivă", a declarat John Kirby, un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat într-un comunicat.

"Această vânzare de armament este în concordanţă cu aceste obiective", a apreciat Kirby.

O parte a muniţiei provine dintr-un stoc al armatei americane creat pe teritoriul israelian pentru Tsahal în situaţii de urgenţă şi care are o valoare de aproximativ un miliard de dolari (746 milioane de euro).

Kirby a subliniat că această muniţie era stocată în Israel "de mai mulţi ani, cu mult înaintea crizei actuale".

"Decizia de a furniza muniţie din acest stoc este exclusiv de competenţa Departamentului Apărării şi nu necesită aprobarea Casei Albe", a precizat el.

Însă purtătorul de cuvânt al Pentagonului nu a spus dacă preşedinţia a fost implicată în decizia de a vinde cealaltă parte a muniţiei livrate Israelului.

Anterior Washingtonul a condamnat bombardarea unei şcoli ONU în Fâşia Gaza, deplângând faptul că "miile de palestinieni" îndemnaţi de către armata israeliană să-şi evacueze casele nu sunt în siguranţă în refugiile create de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

Statele Unite "condamnă" acest bombardament, a anunţat Consiliul pentru Securitate Naţională - NSC, Cabinetul de Politică Externă al preşedintelui Barack Obama. "Îi condamnăm, de asemenea, pe cei care sunt responsabili că au ascuns armament în clădiri ONU în (Fâşia) Gaza", a declarat Bernadette Meehan, o purtătoare de cuvânt NSC.

În opinia Casei Albe, aceste evenimente încalcă neutralitatea ONU şi demonstrează necesitatea ajungerii la un armistiţiu "cât mai rapid posibil".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
ISRAEL,
PALESTINA
/actualitate/sua-au-reaprovizionat-israelul-cu-munitie-dupa-ce-au-condamnat-atacarea-unei-scoli-onu-in-fasia-gaza-13008584
13008584
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.