Spune-mi câtă cafea bei ca să-ţi spun câte maşini îţi iei

Postat la 03 martie 2017 597 afişări

Am stat să ne gândim la ce-am renunţa dacă iubim atât de mult maşinile şi am dori să ne luăm una ca lumea.

Spune-mi câtă cafea bei ca să-ţi spun câte maşini îţi iei

 La ţigări în primul rând ar trebui şi ar fi bine, iar valoarea cumulată în zeci de ani e net superioară oricărui viciu. Însă nu toţi fumăm, dar aproape nici unul nu există să nu bea cel puţin o cafea pe zi. Am întrebat în jurul nostru cam câte cafele bea lumea pe zi.  Am ajuns la 3 bucăţi în medie, din care două de la automat. După un calcul la zecimală, am reuşit să aflăm câte maşini “bem” la cafea într-o viaţă.

IATĂ AICI CÂTE MAŞINI NOI TARI ÎŢI CUMPERI CU BANII DAŢI PE CAFEA ÎNTR-O VIAŢĂ

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
masini,
cafea,
refuz,
renuntare,
tigari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.