Speculatorii s-au înghesuit să cumpere obligaţiuni greceşti

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 13 aprilie 2014 18 afişări

Grecia a atras 3 mld. euro prin emisiunea de obligaţiuni pe cinci ani cu care s-a întors pe pieţele de capital după patru ani de absenţă. Randamentul a fost de 4,95%, mai bun decât aşteptările de 5% ae guvernului, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de cel puţin opt ori.

Speculatorii s-au înghesuit să cumpere obligaţiuni greceşti
Speculatorii s-au înghesuit să cumpere obligaţiuni greceşti

Odată cu întoarcerea Greciei pe piaţa de capital, încă un obiectiv din programul cu FMI este bifat, iar economiştii băncilor străine prezic deja noi emisiuni de obligaţiuni elene pentru restul anului, cu valori între 5 şi 8 mld. euro în total.

Cererea de obligaţiuni greceşti se explică atât prin calculele privind ieşirea ţării din recesiune (producţia industrială a crescut în februarie cu 1,7% faţă de februarie 2013, prima dată când are loc o creştere timp de trei luni consecutiv), cât şi prin optimismul din rândul investitorilor speculativi creat de aşteptarea că BCE va lansa în curând un program de relaxare monetară după modelul Fed, în numele prevenirii unei perioade de deflaţie pentru zona euro.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

/actualitate/speculatorii-s-au-inghesuit-sa-cumpere-obligatiuni-grecesti-12457529
12457529
comments powered by Disqus
ZF.ro
ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare
Cum poţi câştiga un bonus de câteva MII DE EURO la serviciu fără să faci aproape nimic. Este extrem de simplu
ProMotor.ro
CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO
Declaraţia CONTROVERSATĂ a lui Clarkson despre cea mai puternică maşină produsă vreodată - VIDEO
Maşini de lux în Coreea de Nord. Este INCREDIBIL cum se introduc maşinile în cea mai ÎNCHISĂ ţară din lume
Descopera.ro
Stă ÎNCLINAT de aproape 1.000 de ani fără să cadă! A rezistat la sute de cutremure majore, iar MUSSOLINI a încercat să îl dărâme. Marele MISTER al Turnului din Pisa a fost ELUCIDAT. De ce nu stă vertical şi de ce nu se prăbuşeşte Stă ÎNCLINAT de aproape 1.000 de ani fără să cadă! A rezistat la sute de cutremure majore, iar MUSSOLINI a încercat să îl dărâme. Marele MISTER al Turnului din Pisa a fost ELUCIDAT. De ce nu stă vertical şi de ce nu se prăbuşeşte
Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care îi face pe BĂRBAŢI mai BUNI în dormitor
O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o clipită!”
Go4it.ro
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO] Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO]
Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis încă dacă Hongmeng OS poate fi dezvoltat pentru smartphone-uri”
Csid.ro
Tot ce trebuie să ştii pentru a avea picioare frumoase Tot ce trebuie să ştii pentru a avea picioare frumoase
Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID
HOROSCOP IULIE 2019: gafe în relaţii şi noi proiecte la locul de muncă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.