SONDAJ: 60% dintre români cred că ţara noastră e privită prost în Uniunea Europeană

Postat la 09 mai 2013 24 afişări

Peste 60% dintre români sunt optimişti în privinţa viitorului Uniunii Europene, însă un procent similar consideră că România este privită prost şi foarte prost în UE, potrivit unui sondaj IRES publicat joi.

SONDAJ: 60% dintre români cred că ţara noastră e privită prost în Uniunea Europeană

 Astfel, 12% din respondenţi s-au declarat foarte optimişti cu privire la viitorul UE, 34% fiind pesimişti, iar 50% au indicat că au o imagine pozitivă a Uniunii. Aceasta e percepută negativ de 26% din români, în timp ce 21% au o percepţie neutră.

De asemenea, 74% din români consideră că e un lucru bun că România este membră UE, iar numai 22% consideră că este o realitate negativă. Circa două treimi (65%) consideră că România beneficiază de pe urma aderării la UE, iar 33% sunt de părere că ţara noastră nu iese în avantaj datorită aderării.

Pe de altă parte, nu mai puţin de 60% din români sunt de părere că România are o imagine negativă în UE (42% au indicat că e vorba de o imagine proastă şi 18% de o imagine foarte proastă), 38% considerând că ţara noastră e în general "bine privită" în cadrul Uniunii. Numai 1% din respondenţi au spus că România e văzută foarte bine în UE.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sondaj-60-dintre-romani-cred-ca-tara-noastra-e-privita-prost-in-uniunea-europeana-10867416
10867416
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.