Smart Secrets: cât plăteşte România pentru avioanele NATO?

Postat la 26 mai 2012 61 afişări

După reuniunea NATO de la Chicago a devenit public faptul că România figurează printre cele 14 ţări ce vor cumpăra la comun cinci avioane militare fără pilot, în cadrul programului Smart Defence, de înarmare cu costuri reduse.

Cele 14 ţări implicate sunt Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite. Avioanele, fabricate de firma americană Northrop Grumann, vor fi folosite la culegerea de informaţii terestre, după cum a explicat preşedintele Traian Băsescu, şi costă 3 mld. euro, dar suma ce îi revine României n-a fost precizată.

În Germania, ţară participantă la acelaşi program (Allied Ground Surveillance, care va începe în 2015 şi va avea principala bază în Italia), suma care va fi alocată pentru achiziţia avioanelor nu numai că a fost dezvăluită, dar a fost şi supusă aprobării comisiei pentru buget a parlamentului. Berlinul va contribui, prin urmare, cu 483 mil. euro, iar unii parlamentari au protestat, conform unor surse citate de Reuters, pentru majorarea participaţiei germane, faţă de o sumă de 400 mil. euro prevăzută iniţial.

Nici suma cu care ar urma să contribuie România din 2015 în Afganistan n-ar fi trebuit să fie dezvăluită, a susţinut preşedintele, deşi ministrul de externe Andrei Marga a spus deja că e vorba de 500.000 de dolari. Motivul invocat de Traian Băsescu a fost că "nu vreau ca statele cu contribuţii mai mari sau cărora li se cer contribuţii mai mari să se întrebe de ce dă România doar atât".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/smart-secrets-cat-plateste-romania-pentru-avioanele-nato-9671640
9671640
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.