Se conturează numele noului cancelar al Germaniei

Autor: Marius Coţa Postat la 21 septembrie 2021 51 afişări

Vice-cancelarul şi liderul social-democrat german, Olaf Scholz, a câştigat penultima dezbaterea televizată dinaintea alegerilor generale din Germania de pe 26 septembrie, scrie Euronews.

Se conturează numele noului cancelar al Germaniei

Scholz a obţinut 42% dintre voturile celor care au urmărit confruntarea, la mare distanţă de principalii săi contracandidaţi la funcţia de cancelar: Armin Laschet de la CDU (27%) şi Annalena Baerbock de la Partidului Verzilor (25%).

Scholz conduce şi în sondajele de opinie, cu 26% dintre preferinţele de vot, urmat de Laschet cu 22%, Verzii ocupând locul trei cu un procentaj aflat în jurul a 17%. De menţionat însă că numărul indecişilor este undeva la 40%, potrivit cifrelor oferite de Institutul Allensbach.

Dezbaterea celor trei s-a axat în special pe teme economice cum ar fi impozitele şi cheltuielile sociale. Confruntarea de aseară a fost penultima înaintea votului de duminică, o dezbatere finală, care-i va include pe reprezentanţii tuturor partidelor aflate în prezent în parlament. Aceasta va avea loc joi.

Echilibrul care există în prezent între principalele partide din Germania va face ca următorul guvern să fie aproape sigur determinat de negocieri post-electorale între două sau chiar trei partide. O reconfirmare a actualei coaliţii formată din CDU şi SPD rămâne o posibilitate, însă cu şanse destul de mici de concretizare.

Merkel, cancelar din 2005, nu va mai candida pentru un al cincilea mandat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cancelar,
germania,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.