Scandalul gunoaielor. Clotilde Armand anunţă că sortatorii sunt plătiţi de Primărie şi primesc gunoi

Autor: Petru Mazilu Postat la 16 iunie 2021 41 afişări

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă că începând de miercuri, gunoiul este preluat de sortatorii care au fost plătiţi de Primărie. În doar trei ore de la deschidere, Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi, mai spune Armand.

Scandalul gunoaielor. Clotilde Armand anunţă că sortatorii sunt plătiţi de Primărie şi primesc gunoi

Clotilde Armand anunţă că miercuri s-a găsit o soluţie la problema gunoaielor.

„Primăria Sectorului 1 a reuşit să deschidă astăzi dimineaţă porţile sortatorilor şi să-i plătească direct (în ciuda piedicilor puse de Romprest) iar gunoiul a început să fie ridicat. În doar 3 ore de la deschidere Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi”, a comunicat Armand pe Facebook.

Tot pe contul de socializare, primarul Sectorului 1 a explicat cum s-a ajuns în această situaţie.

„Scurt istoric: operatorul de salubritate nu şi-a plătit sortatorii. Sortatorii şi-au închis porţile şi operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege şi de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluţie să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeţi? Compania Romprest Service S.A. s-a împotrivit vehement. Şi a urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluţii. Şi am găsit”, a precizat Clotilde Armand.

Tot miercuri, Primăria Sectorului 1 a notificat Compania Romprest să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare. În caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept, susţine primarul Clotilde Armand.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gunoi,
clotilde armand,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.