Scăderea pieţei berii cu 9% în primul semestru a provocat pierderi la buget de 60 milioane lei

Autor: Liviu Iancu Postat la 07 octombrie 2014 31 afişări

Scăderea pieţei berii cu 9% în primele şase luni ale anului în curs a determinat pierderi de 60 de milioane de lei pentru bugetul României, a anunţat marţi, într-un comunicat, asociaţia Berarii României, care solicită, pentru redresarea pieţei, revenirea la un nivel minim de acciză.

Volumul pieţei berii a atins doar 7,3 milioane de hectolitri în primele şase luni ale anului în curs, în scădere cu aproximativ 9% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca urmare a contracţiei consumului, berarii estimează că bugetul României a pierdut 60 milioane de lei doar în primul semestru 2014, valoare aferentă accizei şi TVA-ului corespunzătoare volumului cu care piaţa a scăzut.

"Până acum doi ani, evoluţia pieţei berii a fost corelată cu puterea de cumpărare a românilor, piaţa reuşind la nivelul anului 2012 să îşi restabilească echilibrul. Din 2013 însă, cand statul a intervenit artificial la nivelul pieţei berii prin creşterea accizei în lei cu 16%, continuând în 2014 prin schimbarea cursului de schimb pentru calculul aceleiaşi taxe, acest echilibru s-a rupt, piaţa berii reacţionând de atunci printr-o scădere accentuată şi continuă. În astfel de condiţii, orice alt factor conjuctural – cum a fost vremea capricioasă din vara aceasta, îşi produce efectele mult mai pronunţat", a declarat Onno Rombouts, preşedintele Asociaţiei Berarii României.

Sectorul berii contribuie cu peste 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piaţa băuturilor alcoolice, aproape jumătate din preţul unei beri fiind reprezentat de taxe.

Cu investiţii care au atins 1,25 miliarde de euro, sectorul berii asigură direct şi indirect un număr de 76.700 de locuri de muncă pentru români. În 2014, veniturile la bugetul statului din TVA şi acciză plătite de sectorul berii s-au ridicat la peste 900 milioane lei.

"Pentru a menţine un nivel ridicat al veniturilor bugetare provenite din taxele plătite de sectorul berii, Berarii României solicită revenirea la un nivel minim de acciză, calculat la un curs de schimb actual", a completat Constantin Bratu, director general al asociaţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BERE,
BUGET,
PIERDERI
/actualitate/scaderea-pietei-berii-cu-9-in-primul-semestru-a-provocat-pierderi-la-buget-de-60-milioane-lei-13369205
13369205
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.