Şase judeţe din Transilvania ar putea dezvolta un proiect regional denumit "Dracula"

Postat la 03 iulie 2013 132 afişări

Autorităţile locale din şase judeţe din Transilvania ar putea dezvolta, din fonduri europene, un proiect regional denumit "Dracula", care să prezinte şi să valorifice miturile şi legendele locale, propunerea fiind făcută de primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea.

Şase judeţe din Transilvania ar putea dezvolta un proiect regional denumit "Dracula"

 Potrivit informaţiilor postate, miercuri, pe site-ul Primăriei Târgu Mureş, primarul oraşului, Dorin Florea, le-a propus edililor din localităţile şi judeţele învecinate să colaboreze pentru accesarea de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020 pentru mai multe proiecte, printre care se numără şi unul în domeniul turismului, care să exploateze mitul lui Dracula.

Proiectul regional "Dracula" ar urma să fie dezvoltat împreună cu judeţele Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Alba, care ar putea fi "antrenate în valorificarea şi prezentarea miturilor şi legendelor locale", fiecare judeţ putând să îşi aleagă şi dezvolte o temă.

"Exploatarea mitului Dracula oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte importante având ca scop valorificarea zestrei culturale a Transilvaniei, context în care municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara pot ocupa un loc esenţial", afirmă reprezentanţii Primăriei, care susţin că dezvoltarea acestui proiect este "de interes regional, naţional şi internaţional".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sase-judete-din-transilvania-ar-putea-dezvolta-un-proiect-regional-denumit-dracula-11078568
11078568
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.