Samsung are 39 miliarde de dolari în numerar şi va aplica o politică de achiziţii mai agresivă

Postat la 06 noiembrie 2013 83 afişări

Samsung Electronics are la dispoziţie 39 de miliarde de dolari în numerar şi intenţionează să aplice o politică de achiziţii mai agresivă decât până acum, pentru a se dezvolta dincolo de domeniul principal de activitate, cel al electronicelor de consum, de teamă că piaţa sa se apropie de saturaţie.

Samsung are 39 miliarde de dolari în numerar şi va aplica o politică de achiziţii mai agresivă

 Producătorul smartphone-urilor Galaxy va fi mai agresiv în tranzacţii, după ce din 2010 a cheltuit 1 miliard de dolari investind în 14 companii, a declarat miercuri directorul financiar, Lee Sang Hoon, la o întâlnire a conducerii grupului cu analiştii organizată la Seul, transmite Bloomberg.

Samsung analizează totodată stabilirea dividendelor la 1% din preţul mediu al acţiunilor, ceea ce ar putea dubla încasările investitorilor.

Cel mai mare producător de smartphone-uri, televizioare şi cip-uri de memorie la nivel mondial a organizat prima întâlnire a conducerii cu analiştii după 2005, pe fondul temerilor că segmentele pe care operează se apropie de nivelul maxim, în condiţiile în care producătorii low-cost din China exercită presiuni asupra preţurilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/samsung-are-39-miliarde-de-dolari-in-numerar-si-va-aplica-o-politica-de-achizitii-mai-agresiva-11634531
11634531
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.