Salariul mediu net din construcţii a crescut de peste trei ori în zece ani. „Suntem dispuşi să plusăm”

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 28 iulie 2023 258 afişări

Salariul mediu net din construcţii a crescut, în decurs de zece ani, de mai bine de trei ori, pe fondul legislaţiei care a impus majorările salariale - mai întâi în 2018, iar apoi în 2022.

Salariul mediu net din construcţii a crescut de peste trei ori în zece ani. „Suntem dispuşi să plusăm”

În 2022, venitul mediu din construcţii a ajuns la 3.695 de lei, faţă de mai puţin de 1.200 de lei în 2012.

Salariul mediu net din construcţii a crescut, în decurs de zece ani, de mai bine de trei ori, pe fondul legislaţiei care a impus majorările salariale - mai întâi în 2018, iar apoi în 2022. Astfel, anul trecut, venitul mediu din construcţii a ajuns la 3.695 de lei, faţă de mai puţin de 1.200 de lei în 2012, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică centralizate de ZF.

„Am susţinut creşterile salariale şi suntem dispuşi ca, dacă statul stabileşte un prag minim de 5.000 de lei brut pentru un angajat, noi să plusăm până la 6.000 de lei”, spunea recent Daniel Piţurlea, proprietarul companiei de construcţii Concelex din Capitală.

Începând cu 1 ianuarie 2019, Ordonanţa de urgenţă 114/2018 a impus un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajaţii din domeniul construcţiilor. Ulterior, prin OUG 168/2022, de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut a fost stabilit la 4.000 de lei.

Pe lângă creşterea salariului minim, Ordonanţa de urgenţă 114/2018 prevede scutirea de la plata contribuţiilor sociale ale angajatorului din construcţii pentru perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 şi reducerea contribuţiilor sociale ale salariaţilor cu 3,75%, ceea ce presupune că angajaţii din construcţii nu contribuie la Pilonul II de pensie.

Companiile de construcţii se concentrează deocamdată pe problema scutirilor fiscale, a căror eliminare de la 1 septembrie 2023 a fost propusă recent de guvern.

Odată cu această anulare a scutirilor, salariile vor scădea, iar forţa de muncă va pleca din ţară, spun jucătorii din domeniu. Prin OUG 114/2018, eliminarea facilităţilor era prevăzut să aibă loc abia în 2028.

Potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), dacă facilităţile vor fi scoase, un angajat din construcţii care câştigă astăzi 3.150 de lei net va ajunge la 2.500 de lei. Muncitorii necalificaţi care primesc în România aşadar în jur de 600-700 de euro sunt plătiţi în Germania, de pildă, cu aproximativ 2.000 de euro, ceea ce va face emigrarea mult mai tentantă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.