Romgaz anunţă două noi descoperiri de gaze, care asigură 3% din producţie

Autor: Emil Popescu Postat la 30 martie 2015 174 afişări

Romgaz a început exploatarea experimentală a două noi acumulări de gaze naturale, situate în judeţele Suceava şi Mureş, acestea asigurând în prezent 3% din producţia companiei.

Sonda din Frasin, Suceava, forată la o adâncime de 4.100 de metri, se află în perimetrul Moldova Nord, de unde Romgaz extrage gaze naturale din anul 1972.

"Prin acest foraj, finalizat în cursul lunii ianuarie 2015, a fost pus în evidenţă un zăcământ de gaz condensat, pentru care în acest moment se află în derulare programul de dezvoltare", se arată într-un comunicat al Romgaz.

Sonda de la Criş, Mureş, forează la 2.600 de metri şi este cuprinsă în perimetrul Transilvania Sud, unde există unele dintre cele mai vechi zăcăminte de gaze naturale din România.

Descoperirea a identificat un nou zăcământ, pe care în prezent se desfăşoară forajul mai multor sonde care vor permite evaluarea şi dezvoltarea completă a acestuia.

Producţia zilnică realizată prin aceste două sonde noi este de peste 2.600 de barili echivalent petrol pe zi, respectiv circa 3% din producţia zilnică de gaze naturale a companiei.

"În ultimii ani, unul dintre cele mai importante obiective ale managementului ROMGAZ a fost şi continuă să fie creşterea portofolului de resurse şi rezerve de gaze, prin descoperirea unor zăcăminte noi şi prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea recuperării resurselor deja descoperite. Pentru aceasta, compania a alocat resurse în creştere pentru reabilitarea şi modernizarea facilităţilor existente, precum şi pentru noi investiţii în special în explorare geologică şi exploatare. Astfel, în anul 2014 ROMGAZ a realizat investiţii de 1.085,5 mil.lei, din care cheltuielile pentru explorare geologică şi exploatare au reprezentat circa 54%", a declarat Dumitru Rotar, director general adjunct - explorare şi producţie.

El a precizat că anularea declinului de producţie realizată în ultimii patru ani confirmă potenţialul existent în perimetrele de explorare şi cele aflate în faza de dezvoltare-exploatare.

Romgaz a avut anul trecut un profit de 1,43 miliarde lei (322 milioane euro), în creştere cu 44% faţă de cel din 2013, iar cifra de afaceri a urcat cu 15,3%, la 4,49 miliarde lei (1,01 miliarde euro).

Statul controlează producătorul de gaze naturale cu o participaţie de 70%. Al doilea acţionar ca mărime este Fondul Proprietatea (FP), cu 10%, în timp ce 17,68% din titluri se află în posesia unor persoane juridice, iar 2,3% în deţinerea unor persoane fizice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMGAZ,
DESCOPERIRE GAZE,
/actualitate/romgaz-anunta-doua-noi-descoperiri-de-gaze-care-asigura-3-din-productie-14081559
14081559
comments powered by Disqus
ZF.ro
Halucinant. Cum explică Orban de ce nu cresc salariile profesorilor: E ca într-o familie, când îţi scad veniturile nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă Halucinant. Cum explică Orban de ce nu cresc salariile profesorilor: E ca într-o familie, când îţi scad veniturile nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă
BREAKING. Cu cât vor creşte de fapt pensiile românilor? Nimeni nu se aştepta
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Gorghiu: Moţiunea de cenzură va fi o găleată de invective, de venin şi de frustrări Gorghiu: Moţiunea de cenzură va fi o găleată de invective, de venin şi de frustrări
Tomac: Europa nu poate rămâne indiferentă
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Educaţia ca şotronul. Pe sărite... COMENTARIU Valeriu Şuhan Educaţia ca şotronul. Pe sărite...
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.