România şi-a depus candidatura pentru ediţia de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024

Postat la 04 aprilie 2019 50 afişări

După Campionatul European 2020 de fotbal şi înainte de Euro 2028 sau Mondialul din 2030, România încearcă să atragă o altă competiţie de nivel mondial, Jocurile Olimpice de Tineret – Ediţia de iarnă din 2024.

România şi-a depus candidatura pentru ediţia de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024

Întrecerile ar uma să se desfăşoare la Braşov, acolo unde în 2013 a avut loc şi Festivalul Olimpic al Tineretului European.

Candidatura a fost anunţată oficial, luni, când la sediul CIO au ajuns scrisorile de intenţie semnate de Guvernul României, autorităţile din judeţul Braşov şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. „Important este că atunci când vrei să câştigi, în primul rând trebuie să participi, să te înscrii într-o competiţie. Primul pas l-am făcut. Nu suntem singuri, mai sunt câţiva parteneri din Bulgaria, Spania, China şi mai nou Argentina. Şansele noastre sunt bune datorită faptului că Braşovul a organizat Festivalul Olimpic al Tineretului European în 2013. O ediţie organizată cu foarte mare succes, toată lumea îşi aduce aminte cu plăcere. Pe baza succesului înregistrat în 2013, cred că şansele noastre sunt foarte bune în ceea ce priveşte organizarea acestei competiţii. Sigur, mai avem nevoie de unele îmbunătăţiri, dar majoritatea obiectivelor în ceea ce priveşte infrastructura sunt făcute de atunci”, a susţinut Mihai Covaliu, preşedintele COSR.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.