România a preluat modelul francez de asociere: Carrefour extinde Grădina Noastră cu încă două cooperative în această toamnă, după ce a ajuns la 14, care reunesc peste 390 de producători locali
Cooperativele agricole s-au înmulţit în România în ultimii ani, dar rămânem departe de nivelul Europei de Vest, unde mici cooperative înfiinţate de generaţii au evoluat până la crearea unor bănci cu expunere în toată Europa, care gestionează active uriaşe.
♦ Jagoda Zientara, director comercial şi de aprovizionare, Carrefour România: „Dezvoltarea cooperativelor a fost un pas natural. Prin modelul «de la fermă la raft», am implementat un sistem de livrare rapidă, într-un interval de 24 până la 36 de ore de la recoltare. Livrările pe o rază de până la 50 km se efectuează chiar în 6 ore.“
Cooperativele agricole s-au înmulţit în România în ultimii ani, dar rămânem departe de nivelul Europei de Vest, unde mici cooperative înfiinţate de generaţii au evoluat până la crearea unor bănci cu expunere în toată Europa, care gestionează active uriaşe.
În România, modelul occidental este preluat treptat, iar Carrefour, cu capital francez şi expertiză în asocierea, devine un liant între nevoia producătorului român de a-şi vinde produsele şi a consumatorului de a-şi face piaţa într-un spaţiu modern. Astfel, a creat programul Grădina Noastră, care va ajunge la 14 cooperative şi peste 390 de producători locali, odată cu integrarea unor noi cooperative în această toamnă.
„În prezent, lucrăm exclusiv cu 14 cooperative, care reunesc peste 390 de producători locali, iar la nivel naţional avem o reţea extinsă de peste 18 cooperative partenere.
În această toamnă, vor fi lansate două cooperative agricole: Grădina Noastră din Căpuşu Mare şi Grădina Noastră din Ciceu-Mihăieşti. Fiecare dintre ele este formată din cinci familii sau persoane juridice“, a spus Jagoda Zientara, director comercial şi de aprovizionare şi membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
Cooperativa din Căpuşu Mare are în exploatare 2 hectare, pe care a construit sere, unde se produc roşii convenţionale şi ecologice. Producţia anuală este de aproximativ 400 de tone, iar fermierii din această zonă au experienţă în agricultură de peste un deceniu. Cooperativa din Ciceu-Mihăieşti are livezi întinse pe 100 de hectare, unde produce mere, prune şi cireşe convenţionale. Producţia anuală ajunge la peste 1.700 tone de fructe, iar fermierii sunt activi în domeniu din 1991.
O parte semnificativă din producţia celor două cooperative va ajunge în depozitele Carrefour, de unde va fi distribuită către toate magazinele din reţea, în funcţie de gamele de produse. Cooperativa din Ciceu-Mihăieşti livrează deja la Carrefour şi a distribuit până acum peste 100 tone de prune şi 20 de tone de mere.
Produsele sunt recoltate şi ambalate într-o singură zi şi ajung în depozite a doua zi. Merele sunt păstrate în celule speciale, ceea ce permite livrarea lor chiar şi la 5-6 luni după recoltare, în funcţie de cerere.
„Dezvoltarea acestor cooperative a fost un pas natural, deoarece dorim parteneriate transparente, corecte şi durabile pe termen lung. Prin acest model «de la fermă la raft», am implementat un sistem de livrare rapidă, într-un interval de 24 până la 36 de ore de la recoltare, în timp ce livrările pe o rază de până la 50 km se efectuează chiar în 6 ore. Acest lucru aduce beneficii reale atât pentru fermieri, cât şi pentru consumatori. Fermierii beneficiază de acces la o piaţă de desfacere naţională, de un flux constant de vânzări, consultanţă şi sprijin în dezvoltare, iar consumatorii au acces la produse locale, proaspete şi de calitate“, a explicat Jagoda Zientara.
Ea a adăugat că împreună cu fermierii locali, construiesc un lanţ scurt de aprovizionare şi numai anul trecut, cooperativele din programul Grădina Noastră au adus în magazine peste 35 de milioane de unităţi, asigurându-se ca în plin sezon, vara, fructele şi legumele să fie 100% româneşti. În plus, majoritatea producătorilor livrează direct în magazine şi nu în depozite, ceea ce contribuie la scurtarea lanţului de aprovizionare şi la păstrarea prospeţimii produselor. În acelaşi timp, vara, 98% dintre furnizorii din segmentul produselor proaspete şi ultra-proaspete sunt din România.
Prin aceste parteneriat, Carrefour a reuşit să acopere cererea de produse proaspete româneşti în prima parte a acestui an şi vara, în ciuda provocărilor climatice din 2025 - îngheţurile târzii care au afectat culturile de fructe şi seceta prelungită care a pus presiune pe legume.
„În lunile de vară, sezonul a fost deschis cu produse româneşti precum ceapă galbenă şi roşie, cartofi noi roşii, ardei iute bio, gulii violet, roşii galbene, fasole fideluţă galbenă şi verde, cireşe de calibru mare şi pepeni. În luna iulie, oferta a fost completată cu piersici, vinete albe, vinete grafitti şi prune româneşti, iar pe tot parcursul anului, clienţii au găsit la raft verdeţuri româneşti precum pătrunjel, mărar, leuştean, ceapă verde, salată verde şi ridichi“, a apus Zientara.
În ciuda unei disponibilităţi mai reduse pe anumite segmente, consumul a fost acoperit prin planificarea riguroasă cu fermierii şi utilizarea tehnologiilor moderne. „Un exemplu concret este introducerea strugurilor româneşti în luna februarie, printr-o colaborare cu o cooperativă din Huşi, posibilă datorită tehnologiei de depozitare ULO (ultra-low oxygen), care a permis păstrarea prospeţimii pe termen lung“, a întărit Zientara.
Aceasta a menţionat că strategia retailerului Carrefour România este să aibă pe rafturi, cu prioritate, produse româneşti, ori de câte ori sezonul şi capacitatea de producţie locală permit acest lucru. Atunci când oferta internă nu poate acoperi cererea, compania importă, dar unul dintre obiectivele principale este tranziţia, pe cât posibil, de la produse de origine non-UE către produse de origine UE, pentru acele produse care nu sunt disponibile în România în momentul achiziţiei. „Turcia şi Grecia se numără printre principalele ţări din care importăm produse proaspete, datorită capacităţii lor de producţie şi calităţii constante.“
Ea a afirmat că acum se poate observa accesul tot mai larg al produselor româneşti pe rafturi, care este rezultatul unor parteneriate directe cu producătorii locali şi pe investiţii constante în extinderea sezonului de producţie, iar un element strategic este programul Grădina Noastră, care a evoluat într-un model funcţional şi sustenabil pentru agricultura românească.
„Un exemplu relevant al modului în care parteneriatele locale contribuie la creşterea calităţii şi diversificării produselor româneşti este colaborarea cu Alin Dobre, reprezentantul cooperative Grădina Noastră BIO. Astfel, am reuşit să ne diversificăm oferta de produse ecologice şi am introd în portofoliul nostru fructe şi legume bio: dovlecei, dovleac plăcintar, ardei iute, ardei kapia, castraveţi Fabio, vinete, dar şi verdeţuri precum pătrunjel, mărar, leuştean, ceapă verde şi salată“, a precizat Zientara. Ea adaugă că diversificarea gamei de produse locale prin intermediul cooperativelor este o direcţie strategică pentru Carrefour România.
Această strategie este conturată în jurul preferinţelor alimentare ale românilor, care arată o revenire puternică la gusturile tradiţionale, dar şi o deschidere către alegeri mai sănătoase şi locale, conform studiului „Barometrul Gustului de Sezon“, realizat de Carrefour România împreună cu NielsenIQ.
„Legumele au fost în centrul acestor alegeri, cartofii reprezentând 13% din vânzările totale, conform datelor Nielsen pentru întreaga piaţă. Dintre acestea, s-au remarcat cartofii roşii, ale căror vânzări din portofoliul Carrefour au crescut cu 70% faţă de vara anterioară, ceea ce evidenţiază că produsele proaspete de la cooperativa Grădina Noastră din Brezoaele sunt foarte căutate de consumatori“, a explicat reprezentanta Carrefour România.
Roşiile au înregistrat cea mai mare creştere dintre toate legumele în vânzările Carrefour, urmate de ceapa roşie, care a crescut cu 40%, şi ardeii kapia, care au înregistrat o creştere de o treime. În Grădina Noastră, producătorii din program au introdus în culturi cartofi roşii noi din Brezoaele, precum şi roşii cherry, roz şi beefsteak din Malu Spart, Fierbinţi, Vărăşti şi Zărand. Ceapa roşie şi ardeii kapia proveniţi din Însurăţei au contribuit şi ei la aceste dinamici pozitive.
Preferinţele pentru fructe au urmat o tendinţă similară. Pepenii verzi au reprezentat o treime din vânzările totale de fructe în sezonul de vară, în timp ce pepenii Galia şi varietăţile cu seminţe puţine din programul Filiera Calităţii Carrefour şi cooperativa Grădina Noastră din Însurăţei şi-au dublat volumele în vânzările Carrefour. Prunele roşii au înregistrat cea mai mare creştere în categoria fructelor, evidenţiind că această varietate de la Grădina Noastră, cultivată în Zărand, Huşi, Ostrov, Voineşti şi Vărăşti, este foarte apreciată de clienţi.
În categoria proteinelor, carnea de porc, în special ceafa şi pieptul cu coaste, a rămas lider, susţinută puternic de sezonul grătarelor. De asemenea, iaurturile de băut, precum kefirul, împreună cu iaurtul grecesc, iaurturile fără lactoză şi lactatele bogate în proteine, au înregistrat creşteri cu două cifre. În acelaşi timp, ouăle provenite din sisteme alternative, precum cele free range sau ecologice, sunt tot mai căutate. În segmentul grăsimilor sănătoase, seminţele şi nucile au câştigat teren. Seminţele de dovleac şi migdalele au crescut peste media categoriei, confirmând că românii nu caută doar gusturi autentice şi tradiţionale, ci adoptă şi alegeri mai sănătoase şi nutritive.
„Copiii şi adolescenţii devin o categorie tot mai importantă în consumul de produse bio, chiar dacă decizia de cumpărare aparţine părinţilor. Observăm că, pe măsură ce educaţia nutriţională se dezvoltă şi campaniile de conştientizare câştigă vizibilitate, părinţii sunt tot mai atenţi la calitatea alimentaţiei copiilor lor şi aleg să investească mai mult în produse sănătoase şi sigure. Extinderea gamei de produse româneşti bio, în special din categoria legume-fructe, răspunde direct nevoii părinţilor de a pune pe masă produse proaspete, locale şi de calitate“, a menţionat Zientara.
Ea a adăugat că în continuare Carrefour dezvoltă gama de produse bio pentru a oferi alternative de calitate la preţuri competitive, atât în segmentele alimentare, cât şi non-alimentare. Prin programe precum Creştem România Bio, retailerul sprijină fermierii locali în tranziţia către agricultura ecologică, oferindu-le contracte pe termen lung, acoperirea costurilor de certificare şi schimb de experienţă cu producători experimentaţi. În 2024, fermierii parteneri au livrat peste 2,6 milioane de unităţi de produse ecologice către magazinele Carrefour.
Jagoda Zientara îşi aminteşte că primii dovleci ecologici din programul Creştem România Bio au venit de la producătorul Alin Dobre, iar colaborarea a crescut şi a devenit parte din iniţiativa Grădina Noastră BIO. Acest parteneriat include acum cultivarea dovlecilor de placintă, ardei iuţi, ardei kapia, castraveţi Fabio şi vinete, împreună cu verdeţuri precum pătrunjel, mărar, leuştean, ceapă verde şi salată.
„Credem că România are potenţialul de a deveni un lider regional în producţia ecologică, iar Carrefour va continua să investească în extinderea portofoliului ecologic şi în parteneriate care susţin agricultura durabilă“, a completat aceasta.
Ea a spus că românii au început să aleagă produse româneşti sau bio pentru gust şi sănătate. Dacă în trecut „bio“ putea fi perceput ca un trend, astăzi decizia de cumpărare se leagă de factori reali: dorinţa de a evita substanţele controversate, atenţia la calitate şi, tot mai mult, la impactul asupra mediului. „Clienţii sunt diferiţi în alegeri, dar se aseamănă atunci când caută două lucruri esenţiale: preţuri corecte şi calitate. De aceea, pentru noi, dezvoltarea acestui segment de produse face parte dintr-o strategie pe termen lung. Avem cea mai amplă şi accesibilă ofertă bio de pe piaţă, peste 1.000 de produse, inclusiv gama proprie Carrefour Bio, astfel încât sănătatea şi responsabilitatea faţă de mediu să nu rămână doar la nivel de trend, ci să devină o alegere accesibilă oricui“, a întărit Jagoda Zientara.
Cererea pentru produse ecologice creşte la nivel global, iar România urmează această tendinţă, deşi într-un ritm uşor mai lent. Consumatorii devin mai responsabili, atât în ceea ce priveşte protecţia mediului, cât şi standardele de producţie pe care le aşteaptă, căutând produse de înaltă calitate. Produsele ecologice au înregistrat creşteri cu două cifre în ultimii ani în reţeaua Carrefour. În acest context, susţine că alegerea bio în România nu mai ţine doar de imagine, ci reflectă o schimbare de mentalitate: un consum mai responsabil.
De exemplu, dintre produsele ecologice, pepenii verzi au înregistrat o creştere triplă a vânzărilor faţă de 2023, iar pâinea ecologică s-a dublat. Alte produse proaspete ecologice cumpărate de români sunt lactatele, ouăle, conservele de legume şi uleiul de măsline. În categoria carne şi peşte, bibanul de mare ecologic a înregistrat cea mai mare creştere, de 420%, urmat de dorada, ceafa de porc, pieptul de curcan fără os şi pulpă de viţel.
„Vedem o evoluţie pozitivă a produselor româneşti proaspete, atât bio, cât şi convenţionale, susţinută de orientarea tot mai puternică a consumatorilor spre produse sănătoase, locale şi sustenabile“, a mai spus Jagoda Zientara.
Carrefour a mai observat o cerere tot mai mare pentru produse cu origine românească, de sezon şi bio. Retailerul are o reţea naţională de peste 1.500 de producători locali pentru produse proaspete şi ultra-proaspete, atât marcă proprie, cât şi prin programele originale Carrefour - Poftim Brânza Românească, Deschidem Vinul Românesc, Creştem România BIO şi Grădina Noastră. „Sunt convinsă că, în următorii trei ani, produsele proaspete româneşti vor deveni coloana vertebrală a categoriei, iar ponderea produselor ecologice va creşte constant, generând beneficii atât pentru consumatori, cât şi pentru comunităţile agricole locale“, a subliniat Jagoda Zientara.
De asemenea, portofoliul de produse marcă proprie Carrefour s-a extins în ultimii ani, devenind un pilon central al strategiei comerciale a companiei, iar creşterea va continua, pentru că mărcile proprii contribuie semnificativ la cifra de afaceri. „În medie, 8,6 lei din fiecare 10 lei cheltuiţi pe produse marcă proprie se întorc către furnizori locali, iar 90% din vânzări provin din parteneriate locale, prin mărci precum Filiera Calităţii Carrefour, Carrefour La Piaţă, Carrefour Extra şi Carrefour Bio. Diversificarea portofoliului, cu 40 de mărci proprii, permite acoperirea unei game largi de nevoi, de la produse esenţiale la opţiuni premium, precum Reflets de France şi Terre d’Italia. Această direcţie va continua să fie prioritară, prin extinderea portofoliului şi consolidarea programelor de susţinere a producătorilor locali“, a conchis Jagoda Zientara.
Grupul francez Carrefour, unul dintre cei mai puternici jucători din retailul autohton, va deschide anul acesta peste 30 de noi magazine, în special pe formatele mici. Acestea se vor adăuga celor circa 450 deja existente: hipermarketuri, supermarketuri, proximitate modernă, un mix de discount şi cash&carry şi online.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













