Roche, desemnată pentru al cincilea an consecutiv liderul sectorului farmaceutic, în Dow Jones Sustainability Index

Autor: Razvan Muresan Postat la 19 septembrie 2013 60 afişări

Roche a fost desemnată pentru al cincilea an consecutiv, la nivel global, liderul sectorului farmaceutic, în clasamentul Dow Jones Sustainability Index (DJSI). Pentru clasificarea companiilor în acest index, au fost luate în calcul performanţele economice, sociale şi, dar şi cele care vizează programele de protejare a mediului. Indexurile DJSI servesc drept repere pentru investitorii care integrează criteriile de dezvoltare durabilă în portofoliile lor.

Programele Roche de dezvoltare a talentelor şi de formare a viitorilor lideri au primit cele mai multe puncte, alături de managementul relaţiei cu clienţii. Compania a primit punctaj mare şi pentru domenii precum marketingul, drepturile omului, responsabilitatea faţă de mediu, dar şi pentru implicarea sa în îmbunătăţirea serviciilor medicale.

În 2009, Roche şi-a asumat un număr de obiective organizaţionale pe o perioadă de 5 ani, folosind indicatori-cheie de performanţă pentru a măsura progresul. Printre aceştia, compania şi-a luat angajamentul de a creşte procentajul femeilor în poziţii-cheie până la 50%, dar şi de a reduce consumul de energie şi de a îmbunătăţi eficienţa energetică cu 10% până la sfârşitul anului 2014.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/roche-desemnata-pentru-al-cincilea-an-consecutiv-liderul-sectorului-farmaceutic-in-dow-jones-sustainability-index-11357743
11357743
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.