Ritmul anual de creştere a creditării private a încetinit în iulie la 8,7%, soldul ajungând la 439 miliarde lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 8,6%, iar cele în valută cu 8,9%
Ritmul anual de creştere a creditării private a încetinit în iulie la 8,7%, soldul total ajungând la 439 miliarde lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 8,6%, iar cele în valută cu 8,9%, arată datele transmise marţi de BNR.
În iunie, dinamica anuală de creditării private a avut un avans de 9,1%.
În termeni reali, în luna iulie creditarea a crescut cu doar 0,8% faţă de iulie 2024, componenta în lei majorându-se cu 0,7%, iar cea în valută exprimată în euro cu 6,7%.
Comparativ cu soldul din iunie, creditarea privată a crescut în luna iulie cu 0.5% (-2,1% în termeni reali). Creditul în lei, cu o pondere de 69,4% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a menţinut la nivelul lunii iunie 2025, în timp ce, creditul în valută exprimat în lei, , a crescut cu 1,7 % (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditelor în lei a ajuns la finalul lunii iulie la 304 mld. lei, din care 185 mld. lei reprezintă împrumuturile populaţiei, în creştere an la an cu 12,8%.
Creditele în lei luate de companii au avut un avans de 2,7%, la 119 mld. lei.
În aceeaşi perioadă, soldul creditelor în valută a urcat la 134 mld. lei, din care împrumuturile luate de populaţie se ridică la 16,2 mld. lei, în scădere cu 14,7% faţă de iulie 2024.
Creditele în valută luate de companii totalizează 118 mld. lei, în creştere cu 13% an/an.

Creditului guvernamental s-a menţinut în luna iulie 2025 la niveluri comparabile cu cele din luna iunie 2025 (+0,02 la sută), atingând nivelul de 254 miliarde lei. În raport cu iulie 2024, acesta s-a majorat cu 16,9% (8,4 la sută în termeni reali).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













