Retailerii spun că nu sunt de acord cu intervenţia statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial la alimente, dar se vor conforma deciziei Guvernului
Reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România s-au întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan, menţionând în urma consultărilor că, principial, nu sunt de acord cu intervenţia statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ţinând cont de situaţia actuală se vor conforma deciziei Guvernului în această privinţă.
O altă temă discutată s-a referit la promovarea produselor româneşti, atât în magazinele din ţară, cât şi în cele din străinătate, se arată în comunicatul GUvernului. Reprezentanţii retailerilor şi-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe pieţele externe, în condiţii de competitivitate, şi au subliniat necesitatea creşterii producţiei interne de produse alimentare.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, în colaborare cu mediul de afaceri, vor fi elaborate politici publice de susţinere a producătorilor români.
Din partea Guvernului, alături de premierul Ilie Bolojan, au participat şeful Cancelarie Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin, şi consilierul onorific al premierului, Ionuţ Dumitru.
Schema de plafonare ar trebui să expire la finalul lunii septembrie, dar PSD vrea continuarea ei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













