RECENSĂMÂNT 2011: Declararea CNP-ului este obligatorie. Ce păţeşti dacă refuzi să-l declari

Postat la 26 octombrie 2011 21 afişări

Şeful INS, Vergiliu Voineagu, a precizat, miercuri, că declararea CNP-ului la recensământ este obligatorie, susţinând că discuţiile privind lipsa sancţiunilor dacă această informaţie nu este furnizată au fost generate de purtătorul de cuvânt al INS, "pregătit insuficient", care a fost destituit.

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergiliu Voineagu, a declarat într-o conferinţă de presă că prima declaraţie oficială pe problema declarării CNP-ului a fost dată sâmbătă, de purtătorul de cuvânt al instituţiei.

"Purtătorul de cuvânt, după ce a făcut precizări că nu orice recenzori acordă sancţiuni, ci persoane special nominalizate care constată cuantumul sancţiunii a mers puţin mai departe şi şi-a exprimat din grabă şi din pregătire insuficientă un punct de vedere personal că nedeclararea CNP nu impune sancţiune ", a spus Voineagu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Declarare,
CNP,
Vergiliu Voineagu,
INS
/actualitate/recensamant-2011-declararea-cnp-ului-este-obligatorie-ce-patesti-daca-refuzi-sa-l-declari-8904621
8904621
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.