Războaiele mută banii mai repede decât dobânzile. Noua regulă a pieţelor: spune-mi ce conflict ai, ca să-ţi spun ce randament vei avea
Timp de decenii, investitorii au urmărit cu atenţie inflaţia, dobânzile şi ciclurile economice. Astăzi, însă, pieţele par să reacţioneze mai rapid la declaraţii politice, sancţiuni şi tensiuni geopolitice decât la deciziile băncilor centrale. Conflictele nu mai sunt doar ştiri de seară, ci factori direcţi de preţ pentru acţiuni, mărfuri şi monede.
Cercetările realizate de MSCI şi de alte centre de cercetare arată un tipar clar, faptul că perioadele de tensiune geopolitică ridicată sunt asociate cu randamente mai mici pe pieţele de acţiuni şi cu o volatilitate mult mai mare. Diferenţa faţă de trecut este viteza cu care această tensiune se transmite în economie. Deciziile politice afectează lanţurile de aprovizionare, planurile de investiţii şi chiar accesul la pieţele de capital aproape în timp real, conform unei analize a brokerului Freedom24.
La începutul lui 2026, acest mecanism s-a văzut limpede în pieţele de mărfuri. Chiar şi fără întreruperi majore ale livrărilor, preţurile au devenit mai instabile, reflectând apariţia unei „prime de risc geopolitic”. Investitorii nu mai reacţionează doar la fapte concrete, ci la posibilitatea ca un conflict să se extindă sau ca o sancţiune să schimbe brusc regulile jocului.
În acest context, vechea împărţire a lumii financiare între SUA, Europa şi pieţele emergente nu mai este suficientă. Riscul nu mai este doar economic, ci politic şi strategic. SUA rămâne cea mai lichidă piaţă din lume şi un motor al inovaţiei, dar este extrem de sensibilă la deciziile interne şi la schimbările de politică monetară. Europa oferă evaluări atractive şi o bază industrială solidă, însă rămâne vulnerabilă la şocuri energetice şi la efectele secundare ale sancţiunilor. Asia combină creşterea cererii interne cu expansiunea tehnologică şi, adesea, are o corelaţie mai redusă cu pieţele occidentale, ceea ce o transformă într-un pol de diversificare tot mai important. Pieţele emergente şi regiunile alternative sunt mai volatile, dar pot genera oportunităţi în perioadele de realocare globală a capitalului.
Pentru investitori, mesajul este clar, diversificarea nu mai înseamnă doar mai multe ţări, ci mai multe modele economice, regimuri politice diferite şi cicluri geopolitice distincte. Portofoliul viitorului nu se construieşte doar în jurul dobânzilor şi al creşterii economice, ci în jurul hărţii tensiunilor globale. Astfel, noua regulă a pieţelor pare a fi faptul că randamentele nu mai sunt dictate exclusiv de cifrele din rapoartele financiare, ci de evoluţia conflictelor şi de capacitatea statelor de a menţine stabilitatea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
-
Rusia a lansat noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre: MApN anunță că o dronă a intrat în zona adiacentă spațiului aerian al României, în zona localității Sfântu Gheorghe. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la Baza Fetești. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













