Rata creditelor neperformante a crescut în octombrie cu 0,1 puncte, la 21,7%

Autor: Raluca Ghinea Postat la 05 decembrie 2013 41 afişări

Rata creditelor neperformante a crescut în octombrie cu 0,1 puncte procentuale faţă de septembrie, la 21,7%, a declarat joi directorul direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, care nu se arată îngrijorat de acest ritm şi consideră că va continua la fel şi anul viitor.

"Neperformanţa în sistem a explodat, la septembrie era de 21,6%. Creşterea la nivelul lunii octombrie este foarte mică, de 0,1 puncte, neperformanţa a fost de 21,7%. Cred că va continua să crească şi anul viitor într-un ritm ca cel înregistrat în octombrie anul acesta", a afirmat Cinteză la un forum bancar.

El a menţionat că, personal, nu este atât de speriat de nivelul neperformantelor întrucât în analiza acestora banca centrală a luat în calcul şi alt indicator, respectiv cât din pierdere a fost asumată de către bănci, adică 64%.

"În condiţiile în care băncile au acceptat să provizioneze 64% din neperformante, diferenţa de 36% are în spate un colateral care va aduce ceva recuperare din nenorocire, dar nu integral. Un al treilea indicator, solvabilitatea, arată că băncile pot suporta şi diferenţa pe care băncile nu o realizează din provizioanele deja existente şi recuperarea colaterală. Problema se pune cât va mai creşte această neperformanţă?", a precizat Cinteză.

El a explicat că banca centrală a efectuat recent verificări în sistemul bancar întrucât existau suspiciuni că băncile rambursau prea repede resursele atrase de la băncile-mamă, suspiciuni care s-au adeverit.

"În septembrie aveam o scădere a surselor de cinci miliarde (de euro - n.r.), din care patru miliarde erau din creşterea sursei interne şi un miliard era trecerea de la RAS la IFRS", a spus directorul BNR.

Cinteză a arătat că va mai exista un şoc în lunile noiembrie şi decembrie, dat de verificările băncii centrale, care doreşte ca 1 ianuarie 2014 "să găsească băncile cât mai aproape de starea reală".

"Per total, cred că 2014 va fi cel mai rău an din tot ce a fost până acum", a concluzionat Cinteză, după ce reglementările se vor înăspri, iar băncile vor fi supuse unor teste de stres şi unei analize a activelor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BNR,
CREDITE NEPERFORMANTE,
/actualitate/rata-creditelor-neperformante-a-crescut-in-octombrie-cu-0-1-puncte-la-21-7-11742548
11742548
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.