Raiffeisen Bank extinde serviciile pentru clienţii activi între România şi Ungaria, prin lansarea unui cont gratuit în forinţi şi a unui call center în limba maghiară

Autor: Roxana Rosu Postat la 28 aprilie 2026 31 afişări

 Raiffeisen Bank extinde serviciile pentru clienţii activi între România şi Ungaria, prin lansarea unui cont gratuit în forinţi şi a unui call center în limba maghiară

Raiffeisen Bank extinde serviciile pentru clienţii activi între România şi Ungaria, prin lansarea unui cont gratuit în forinţi şi a unui call center în limba maghiară.

Contul în forinţi se poate deschide direct din aplicaţia Smart Mobile, ca serviciu complementar pachetului de cont curent, 100% digital şi gratuit.

În plus, Raiffeisen Bank pune la dispoziţia clienţilor vorbitori de limba maghiară o linie dedicată de call center şi suport în agenţii, prin colegi vorbitori de limba maghiară în comunităţile dedicate. În plus, în următoarele săptămâni, banca va oferi clienţilor şi posibilitatea de a opta pentru aplicaţia mobilă în limba maghiară (selectând limba setată în meniul telefonului), dar şi meniul ATM-urilor / MFM-urilor în limba maghiară, opţiune disponibilă la nivel naţional, în toată reţeaua.

„Conexiunile economice şi sociale dintre România şi Ungaria sunt tot mai puternice – de la mobilitate profesională şi studii, până la parteneriate de business şi relaţii familiale. De aceea, lansăm o abordare integrată pentru persoane fizice, cu cele mai avantajoase beneficii financiare, gândită pentru dinamica economică din vestul şi centrul României, răspunzând nevoilor clienţilor conectaţi cu piaţa din Ungaria.

Serviciile recent lansate  reprezintă, astfel, încă un pas prin care simplificăm bankingul şi îl aducem mai aproape de nevoile clienţilor noştri, indiferent de limba principală vorbită”, a declarat Mihail Ion,  Vicepreşedinte Retail şi Membru al Directoratului Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank, prezentă de 25 de ani în România, are aproximativ 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice pe plan local.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
clienti,
limba maghiara,
raiffeisen
COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.