Rafinăria Lukoil, amendată după ce Garda de Mediu a constatat încălcări privind calitatea aerului

Postat la 04 februarie 2013 29 afişări

Garda de Mediu Prahova a constatat încălcări ale legii privind calitatea aerului de către rafinăria Petrotel Lukoil, unde vineri a izbucnit un incendiu, şi va amenda unitatea cu 15.000 de lei.

Garda de Mediu Prahova, care vineri a deschis o anchetă la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti, după ce în incinta rafinăriei a izbucnit un incendiu, a constatat încălcări privind calitatea aerului, iar în cursul zilei de luni va fi încheiat un proces-verbal de contravenţie în baza căruia rafinăria Lukoil va fi amendată cu 15.000 de lei, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanţi ai Comisariatului judeţean Prahova al Gărzii de Mediu.

Rafinăria va fi amendată pentru neluarea măsurilor necesare pentru evitarea emisiilor de poluanţi în atmosferă, faptă care este sancţionată contravenţional cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 15.000 de lei.

Reprezentanţii rafinăriei au posibilitatea de a achita jumătate din cuantumul acestei sancţiuni contravenţionale în termen de 48 de ore de la primirea procesului-verbal.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/rafinaria-lukoil-amendata-dupa-ce-garda-de-mediu-a-constatat-incalcari-privind-calitatea-aerului-10541985
10541985
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.