Proiect: Obligaţia obţinerii adeverinţei de la locul de muncă pentru concediu medical, eliminată

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 03 iulie 2023 179 afişări

Obligaţia obţinerii adeverinţei de la locul de muncă va fi eliminată, astfel încât angajatul va merge direct la medicul de familie şi, după ce primeşte concediul medical de la acesta, îl trimite angajatorului, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament.

Proiect: Obligaţia obţinerii adeverinţei de la locul de muncă pentru concediu medical, eliminată

„Angajaţii care au nevoie de concediu medical îl vor obţine mai uşor, în mai puţini paşi administrativi şi cu costuri reduse, potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputatele USR Diana Stoica şi Oana Ţoiu. În prezent, angajaţii care se îmbolnăvesc şi au nevoie de concediu medical trebuie să parcurgă o procedură greoaie pentru a-l obţine: trebuie să meargă la locul de muncă, să ceară adeverinţă pe formular standard şi, cu adeverinţa semnată, să meargă la medicul de familie care îi acordă concediul medical. În cazul în care, odată ajuns la medicul de familie, angajatul constată că adeverinţa sa nu a fost completată corect, trebuie să reia întregul parcurs, ceea ce înseamnă alte drumuri, alt timp şi alte costuri, precum şi o întârziere în a beneficia de tratamentul necesar”, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul USR elimină obligaţia obţinerii adeverinţei de la locul de muncă, astfel încât angajatul va merge direct la medicul de familie şi, după ce primeşte concediul medical de la acesta, îl trimite angajatorului, urmând să beneficieze de concediu medical în limita zilelor disponibile.

„Gata cu drumurile fără rost pentru obţinerea concediului medical de la medicul de familie! Prin acest proiect de lege de debirocratizare, reducem costurile şi paşii administrativi, astfel încât pacienţii să beneficieze de tratamentul necesar în cel mai scurt timp posibil. Acum, obţinerea concediului medical este întârziată sau chiar împiedicată, exact în momentul în care pacientul are nevoie de odihnă şi vindecare. Prin acest proiect, facem procesul cât se poate de simplu, uşurăm viaţa pacienţilor şi menţinem independenţa medicilor de a decide pe baza criteriilor medicale, fără a fi influenţaţi de informaţiile primite de la angajatori”, declară deputata USR Diana Stoica.

USR transmite că proiectul a rezultat în urma discuţiilor cu medici de familie şi reprezentanţi ai mediului de business, iar adoptarea măsurilor propuse va avea ca efect şi creşterea încrederii pacienţilor în sistemul de sănătate şi îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ţoiu,
stoica,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.