Proiect: A treia doză de vaccin şi în Germania pentru persoanele vulnerabile

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 02 august 2021 69 afişări

Proiect: A treia doză de vaccin şi în Germania pentru persoanele vulnerabile

Guvernul german lucrează la un proiect prin care persoanele vulnerabile să primească o a treia doză de vaccin, relatează presa germană. Persoanele vulnerabile vaccinate cu AstraZeneca sau Johnson & Johnson ar putea primi o doză de rapel cu Pfizer sau Moderna.

Începând din septembrie, ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, doreşte să ofere o a treia doză persoanelor în vârstă şi persoanelor cu sistemul imunitar slăbit, potrivit publicaţiei Bild am Sonntag, care citează un document din cadrul discuţiilor.

Celor deja vaccinaţi complet cu unul dintre vaccinurile cu vector viral (Oxford / AstraZeneca sau Johnson & Johnson) ar trebui să li se administreze un vaccin ARNm ca rapel, conform proiectului.

Până acum, 62% dintre adulţii germani au fost vacicnaţi cu cel puţin o doză, în timp ce 52% sunt complet vaccinaţi, relatează Politico.

În mod separat, pe măsură ce călătoriile se intesifică în perioada concediilor, guvernul a declarat că va începe controalele la frontierele terestre.

Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să ofere dovada unui test negativ, o cerinţă care anterior a fost aplicată doar în aeroporturi.

O decizie similară a fost anunţată, săptămâna trecută în Israel, conform Reuters. Aici, o a treia doză de vaccin Pfizer va fi administrată persoanelor peste 60 de ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
germania,
vaccin,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.